5 tone de pește și 45 km de plasă confiscate

În anul 2018, prin folosirea în comun a informaţiilor, în cooperare cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au organizat şi desfăşurat peste 417 acţiuni de monitorizare şi control a activităţilor de pescuit din zona de competenţă maritimă, fluvială pe Dunăre, respectiv Delta Dunării.

În urma acţiunilor desfăşurate pe raza judeţelor Constanţa şi Tulcea, au fost constatate un număr de 135 infracţiuni şi au fost aplicate 19 contravenţii (valoare totală 8.780 lei). Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării aproximativ 5.000 kilograme de peşte din specii diferite, 23 de ambarcaţiuni şi 15 motoare de barcă și plase în lungime totală de aproximativ 45.100 metri (avă, textil, monofilament).

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale persoanelor implicate, fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj piscicol, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Cazuri semnificative:

Peste 250 kg peşte fără documente legale şi plase monofilament, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

            În data de 06.02.2018, în jurul orei 15:00, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, a oprit pentru control, pe raza localităţii Sălcioara, un atelaj hipo. Acesta era condus de cetățeanul român B.N., în vârstă de 42 ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

            În urma verificării atelajului, au fost descoperite 15 unelte din plasă de tip monofilament, interzise la deținere, în care se aflau 252 kilograme de peşte, din speciile șalău, biban, babuşcă, plătică şi caras, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale. 

            Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurile legale, iar plasele monofilament, în lungime de 1.200 metri, au fost ridicate în vederea confiscării.

            În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

Apoximativ 32 kilograme de sturion confiscate la Tulcea

            În data de 17.04.2018, în jurul orei 16.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea – Biroul Prevenire și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere împreună cu scafandrii din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ, acționând în baza unei informaţii, au identificat în zona lacului Razelm, județul Tulcea, un cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea, care avea un sac plin cu pește.

            În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit, în sac, cantitatea de 31,7 kg de peşte, din familia sturioni, speciile păstrugă și nisetru, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.

            Cantitatea de pește a fost redată mediului natural în prezența reprezentanților Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, iar în cauză polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, precizează comunicatul Gărzii de Coastă prilejuit de bilanțul anual de activitate, pentru anul 2018.

(G.D)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.