65 de kg de pește confiscate la Zebil
În data de 20.03.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, acţionând în baza unei informaţii, au oprit în dreptul localităţii Zebil, judeţul Tulcea, un autoturism în care se aflau două persoane.
Astfel, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățenii români, V.M. şi V.G., în vârstă de 40, respectiv 46 de ani, ambii cu domiciliul pe raza judeţului Tulcea.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul autovehiculului, trei saci în care se afla cantitatea de 65 kilograme de peşte, specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale, se arată în comunicatul respectiv.
(O.G.)