A început prohibiția la scrumbie

Conform ordinului care reglementează prohibiția în anul 2019, ieri, 26 martie, a fost prima zi din cele zece de prohibiție la pescuitul scrumbiei pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43. Perioadele de interdicție urmăresc progresiv și sectoarele de Dunăre stabilite, în amonte, la intervale de cca o săptămână.

Se presupune că, tradițional, scrumbia ar urca în masă în acestă perioadă, găsind condiții propice pentru depunerea icrelor. Dar, la data emiterii ordinului, respectiv 15 ianuarie, prezicătorii din ministerele mediului și agriculturii n-au dat prea bine în bob pentru că scrumbia nu a început să circule masiv pe cursul Dunării, aflându-se în bancuri la gurile ei, iar condițiile meteo care influențează migrațiile nu se anunță a fi cele mai bune prin accentuarea răcirii vremii în perioada următoare, chiar dacă apa are 10-11 C.

În multe alte țări lucrurile acestea se fac științific, cu cap, perioadele de prohibiție stabilindu-se în funcție de condițiile meteo, eventualele raportări ale capturilor de pește și testele autorităților îndrituite, ordinele de prohibiție aflându-se pregătite și gata să fie publicate de pe o zi pe alta nu precum la noi, cu câteva luni înainte. La fel de bine, cu cei mai buni prezicători și alchimiști, ordinul respectiv ar putea să reglementeze perioadele de prohibiție din anul 2119.

Ovidiu Ghionu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.