Politică/Administrație

Acțiune a Poliției Transporturi pentru siguranța călătorilor


Ieri, 28 octombrie a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea  au desfășurat  o acțiune, în trenurile de călători, stațiile de cale ferată, porturi și aeroporturi, pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2 și creșterea siguranței călătorilor.

La acțiunea desfăşurată în judeţul Tulcea au participat peste 27 de polițiști, jandarmi și reprezentanți ai CFR Călători.

Echipele de control au fost prezente în trenurile de călători, stațiile de cale ferată, porturi și aeroporturi, acționând pentru păstrarea măsurilor de siguranță sanitară în rândul călătorilor.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

În urma activităţilor de verificare desfăşurate, forţele de ordine au legitimat peste 115 de persoane, fiind aplicate 58 de sanţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 19.690 de lei.

Dintre acestea, 36 de sancţiuni au fost aplicate conform legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

De asemenea, în cadrul acţiunii,  poliţiştii au constatat 4 infracţiuni.

Exemplu:

Cu ocazia activităților specifice desfășurate pe brațul Măcin al fluviului Dunărea, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Dăeni, județul Tulcea, în timp ce efectua activități de pescuit fără a deține licență sau autorizație de pescuit comercial.

Astfel, întreaga cantitate de pește ( peste 35 de kilograme) a fost predată la o unitate specializată în vederea valorificării, iar  uneltele de pescuit și ambarcațiunea au fost ridicate în vederea continuării cerectărilor.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. a), h), i) și k) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Suntem la datorie, pentru siguranța cetățenilor și vom aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se impune luarea măsurilor legale, transmite comunicatul I.P.J.Tulcea.

DDN


Lasă un răspuns