În prim-planReporter pe teren

Ambasadorul SUA, Kathleen Ann Kavalec, în vizită la Tulcea


Comunicat de presă, Consiliul Județean Tulcea

„Joi, 8 iunie 2023, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a primit vizita Excelenței Sale, doamna Kathleen Ann Kavalec,Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al SUA la București, însoțită de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. La întâlnire au mai participat prefectul Alexandru Dan Munteanu, deputatul Mirela Furtună, președintele Filialei județene Tulcea a ACoR, Eugen Ion și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.

Cu acest prilej, președintele Horia Teodorescu a apreciat relațiile bilaterale excelente dintre cele două state, punând accent pe activitatea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București în vederea dezvoltării relației bilaterale dintre România și SUA. „România apreciază sprijinul puternic al SUA pentru securitatea României, precum și sprijinul aliaților europeni din NATO“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea.

De asemenea, președintele Horia Teodorescu a prezentat județul Tulcea și investițiile implementate de Consiliul Județean Tulcea, în condițiile în care Excelența Sa, doamna Kathleen Ann Kavalec se află în prima vizită în județul nostru.

„Diplomat de carieră, doamna ambasador Kavalec a deţinut o varietate de funcţii diplomatice, inclusiv Director pentru Rusia, Delegat permanent adjunct şi Adjunct al Şefului Misiunii Diplomatice a SUA la UNESCO, în Paris, Coordonator adjunct pentru asistenţă SUA pentru Europa, Eurasia şi Asia Centrală şi Director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare. Printre ţările în care şi-a desfăşurat activitatea se numără Ucraina, unde a avut funcţia de consilier politic, Rusia, cu două mandate în domeniul politic, precum şi misiuni în România şi Brazilia. În România a ocupat funcţia de ataşat cultural, în perioada 2005-2008. A primit numeroase premii ale Departamentului de Stat, precum şi un Presidential Rank Award.” SUA Ambassy

         De cealaltă parte, Excelența Sa, doamna Kathleen Ann Kavalec,Ambasadorul SUA la București, a apreciat eforturile României și ale românilor în criza refugiaților ucraineni și a mulțumit pentru acțiunile administrației locale, respectiv ale Consiliului Județean Tulcea, Instituției Prefectului – Județul Tulcea și ale Filialei județene Tulcea a AcoR, în gestionarea cu succes a crizei de la granița cu Ucraina.

În acest sens, deputatul Mirela Furtună a subliniat importanța înființării hubului umanitar Tulcea, punând accent pe ajutorul trimis celor rămași în calea războiului în Ucraina, prin punctul vamal de la Isaccea. De asemenea, prefectul Alexandru Dan Munteanu a făcut referire la administrarea cu succes a crizei refugiaților, nu mai puțin de 500.000 de persoane trecând granița în perioada crizei.

Președintele Filialei județene Tulcea a ACoR, Eugen Ion, a subliniat eforturile făcute de primarii din județ, care nu au rămas indiferenți la criza umanitară din țara vecină, desfășurând o amplă campanie umanitară care a presupus colecte de medicamente, alimente neperisabile, haine, produse de igienă și pachete de strictă necesitate.

Eforturile făcute administrația tulceană de la toate nivelurile au fost apreciate și de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care a declarat că administrația județeană tulceană este una performantă iar Consiliul Județean Tulcea a fost dintotdeauna un partener de încredere.”

Surse neoficiale precizează că după întâlnire ambasadorul s-a îmbarcat pe o navă ucraineană cu destinația Izmail.