ARBDD a blocat comentariile publice pe Facebook
Nu mai este o noutate modul în care instituția care administrează Delta Dunării, sau cel puțin o bună parte din ea – acolo unde are competențe, privește dialogul public și își însușeste relația cu cetățenii României și nu numai.
Mai dăunăzi, noua politică de comunicare publică adoptată exclude feed-back-ul direct, relativ la subiectele și știrile postate. Unii de pe acolo se scaldă într-o supă de arhisuficiență sfidând cu aroganță obligațiile legale. Pare că ARBDD s-a transformat într-un SRL, e pe persoană fizică. Cineva a decis sine-die că așa e mai bine. Un fel de „ciocu mic!”.
Întrebat despre aceasta guvernatorul Gabriel Marinov a afirmat că nu știe nimic, urmând a se interesa , iar noi ne rezervăm dreptul de a upgrada acest material cu eventualele explicații. În consecință, te întrebi imediat cine conduce de fapt această instituție?
La fel de bine, colegul nostru Ovidiu Ghionu a fost blocat pentru a doua oară pe această pagină. Stimată instituție plătită cu bani publici, dacă ai ceva cu Delta Dunării News, cu Fundația La Porțile Deltei, ce anume ai cu restul cetățenilor?! Oamenii și-au spus părerea public, le-ai ascuns comentariile, ți-ai bătut joc de părerea și timpul lor.
UPGRADE: Imediat după apariția acestui material ARBDD a reactivat comentariile pe pagina sa de Facebook, iar colegul nostru a fost deblocat. Două erori regretabile, nu-i așa? Dar cine răspunde? Așteptăm în continuare răspunsul oficial.
Ce-o fi în mintea voastră?! Ia să vedem cum procedează guvernul și ministerul mediului, instituții superioare ARBDD, aleatoriu:



DDN