Reporter pe teren

Braconieri ucraineni prinși în apele noastre

Conform comunicatului Gărzii de Coastă, doi cetățeni ucraineni au fost depistați pescuind ilegal pe teritoriul românesc, folosind o ambarcațiune prevăzută cu un motor furat din Croația.

* Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat doi cetățeni ucraineni, pescuind ilegal cu plase din fir textil în apropierea malului românesc, la bordul unei ambarcațiuni ucrainene, prevăzută cu un motor căutat pentru confiscare de către autoritățile din Croația.
În data 07.11.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au observat și interceptat o ambarcațiune ucraineană, având la bord doi cetățeni ucraineni în vârstă de 30 de ani, care desfășurau activități de pescuit cu plase din fir textile, în apropierea malului românesc.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că motorul marca Yamaha, care se regăsea pe ambarcațiune figurează ca fiind căutat de autoritățile din Croația în vederea confiscării. Totodată, au fost descoperite plase de pescuit în lungime totala de 298 metri.
Ambarcațiunea, motorul aferent și plasele descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “trecere ilegala a frontierei de stat, braconaj piscicol și tăinuire prin ascunderea bunurilor provenite din infracțiuni ”

 

*Peste 50 de kilograme de pește fără documente justificative descoperite de polițiștii de frontieră tulceni

Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat un cetățean român în timp ce transporta cu ajutorul unui autoturism cantitatea de 54 kg de pește proaspăt, specia crap, pentru care nu deținea documente justificative.

În data 08.11.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au procedat la efectuarea controlului asupra unui autovehicul condus de către o persoană în vârstă de 40 de ani, ocazie cu care, în portbagaj au descoperit cantitatea de 54 kg de pește proaspăt, specia crap, ambalat în saci de rafie, pentru care nu a putut prezenta documente justificative.
Conducătorul auto a declarat faptul că a achiziționat peștele în vederea consumului, de la o altă persoană.


Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deținerea şi transportul de pește, fără documente legale ” iar întreaga cantitate de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil.

G.D.

Lasă un răspuns