Bun venit în România feudală!

Mihai Tiulimeanu

Papa a donat 5 ventilatoare pulmonare pentru spitalul din Suceava. Ar fi dat și patriarhia ceva, dar e mai ușor să iei. Cine-a mai pomenit să dai de Paște? Nu e perioada aia în care se ia?
Am văzut mulți revoltați că adică cum, că de ce a fost dus înalt-prea-ce-o-fi-el Pimen cu elicopteru’ la Bucureşti, că ce e alea saloane VIP sau de ce Flutur are rezerva lui cu veceu?
Băi, dar voi sunteți chiar nerușinați! Adică voi nu ştiți cum funcționează România feudală? Abia acum ați aflat că ăi de sus, boierii şi popii, nu plătesc taxe, nu muncesc şi nu se amestecă cu prostimea?
Că toți sunt legați între ei printr-o încrengătură de relații vasalice, de obligații reciproce, legături de rudenie sau cumetrii? Adică voi nu ştiți că pe moşia lu’ boier Fluture, lu’ boier Buzatu, lu’ boier Oprişan, legea e doar pentru şerbi, pentru pălmaşi? Ăia proşti şi desculți, care muncesc, cotizează şi apoi mor în spitale infecte, în saloane comune, pentru că România feudală funcționează bine merci şi fără ei?
Ei bine, dacă nu știați, asta e România, și nu de azi sau de ieri! O țară împotmolită în evul mediu, cu o structură socială feudală, cu clase privilegiate, cu caste, cu clanuri, cu moşii, cu castele, cu domni, cu beizadele, cu popi, cu boieri, cu şerbi…
Cu o societate care n-a ajuns încă, istoriceşte vorbind, la momentul Revoluției franceze! Cu o biserică care n-a ajuns încă la momentul Reformei religioase!
Asta e România feudală! Grădinuța Maicii Domnului 😶
Duamne ajută, și poate mai dă papa ceva, să fie și pentru patriarhie, că nu se știe de unde sare covidu’!

foto: The Roumania Journal

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x