Chestiunea Bâstroe

Problema canalului Bâstroe sau Istanbulul Vechi, așa cum era recunoscut ca rută de navigație încă din vremuri demult apuse a ajuns din nou pe farfuria interesului public.

Canalul Bâstroe se află integral pe teritoriul Ucrainei și este un apendice al brațului Chilia, o ramificație în lungime de aproximativ 9 kilometri ce se varsă în Marea Neagră. De la gura acestuia și până la Ceatal Chilia, acolo unde Dunărea se bifurcă cu brațul Tulcea, sunt 100 de kilometri.

Recentele lucrări de adâncire a acestuia, realizate de statul vecin, au pus pe jar, laolaltă, autoritățile române, ong-uri și opinia publică. Lamentarea a devenit un bun subiect de șlefuire a imaginii politice. Prin gura politicienilor, România somează Ucraina să înceteze lucrările și să permită inspecția acestora pentru măsurători. Motivul principal îl constituie afectarea patrimoniului UNESCO, Delta Dunării, dar, timid, niște scheunături au indicat pierderea unor sume provenite dintr-o eventuală deschidere a unei noi căi navigabile ca alternativă la canalul Sulina. Guvernatorul RBDD nu auzise până ieri de lucrările la canal, nu a fost informat, deși orice profan dacă ar fi aruncat o privire pe site-urile dedicate ar fi observat nave cu pescaj mare (adâncimea de cufundare în apă a unei nave) tranzitând canalul Bâstroe, precum în imaginea de mai jos, capturată pe data de 20 februarie, unde se vede o navă cu un pescaj de 5,3 m.

Ar fi fost la fel de simplu dacă vreunul de pe acolo ar fi urmărit comunicatele părții ucrainene care au anunțat adâncirea Bâstroe până la 6,5 m.

În ciuda abordărilor sentimentaliste cu privire la bombonica roz „Delta Dunării“, date științifice arată că impactul este unul minimal și nu are vreo legătură nici cu pânza freatică a Pădurii Letea, situată la vreo 10 km în interiorul unor grinduri, nici cu niște colonii de păsări mai prostuțe care stau să le lovească barja, cu sturionii sau alte specii de pești cu adrenalina scăzută, care se distrează pe conductele utilajelor de dragare, sau cu musculița de rahat din orașul Vâlcov sau Chilia.

Dar, poate că un impact va exista dacă întreg proiectul de adâncire al brațului Chilia va fi realizat, pe o lungime de 95 de km, așa cum arată proiectul Ucrainei. În felul acesta, deschiderea unui noi căi navigabile, cu sau fără permisiunea României, ne pune în situația de a pierde veniturile din exploatarea canalului Sulina, sume ce intră în bugetul AFDJ Galați. Din punct de vedere geo-strategic pierdem monopolul de la gurile Dunării și se diminuează avantajele politice aduse de această poziție, deschizându-se alternative de acțiune.

Cu o lacrimă în colțul ochiului și niște suspine false, România invocă afectarea biodiversității din Delta Dunării printr-o eventuală scădere estimată a debitului de pe brațul Tulcea, deși studiile arată fluctuații mari ale acestora de-a lungul anilor. Mai mult, o lucrare de o asemenea amploare nu se face într-o săptămână, ci etapizat, în ani de zile, lucru care reduce, desigur, impactul pe mediu.

Dar cine ne împiedică să regularizăm, la rândul nostru, debitul de la Ceatal Chilia, prin adâncirea și lărgirea cotului de intrare?! Cine ne oprește să renaturăm miile de hectare agricole din nordul deltei, dacă tot va fi așa multă apă? Oare cine ne-a împiedicat să avem grijă de tot cursul Dunării în cei 35 de ani de când nu s-a mai făcut nimic?! Anul trecut s-a întregistrat cel mai scăzut nivel al Dunării din ultimii 70 de ani. Peste tot au răsărit insule de nisip, iar barjele și vapoarele au rămas împotmolite în mijlocul șenalului. În Delta Dunării zeci de tone de pește s-au stricat în plasele pescarilor alterând biosistemul, fără nicio reacție din partea autorităților. Mute!

Dintr-o dată autoritățile au devenit grijulii uitând că în perioada celor 33 de ani de democrație tot ce s-a „realizat” a fost distrugerea. Organisme și conferințe, studii și mese rotunde, Comisia Dunării, Strategia Dunării, Zone umede, UNESCO, ARBDD, institute, șamd, la ce-or fi fost de folos dacă ăsta e rezulatul?! Este vizibil, incontestabil!

Cu acordul politicului și grupurilor de interese Delta Dunării a devenit patria jafului și a nelegiuirii. Pescuitul intensiv, „braconajul legal” a distrus ceea ce mai era din populațiile de pește. Lipitori nu mai sunt pentru că au fost culese, broaștele și racii, ultimele redute în fața asaltului avid, s-au împuținat dramatic. Ce face guvernul? R: nimic! Domnul Ciucă, prin ANPA zice că nu poate să interzică setca, o unealtă ucigașă care prinde tot, deoarece nu are studii. Așa e, aveți dreptate, e nevoie de studii ca să interzici armele sau drogurile.

Ipocrizia și falsitatea nu se termină aici. Mai dăunăzi ni se explica cum poate pierde țărișoara noastră veniturile importante din exploatarea canalului Sulina, de parcă acestea s-ar fi reflectat în ceva: a crescut nivelul de trai, ați construit vreun spital, ați decolmatat vreun canal?! După ce a accesat un proiect de 10 milioane de euro pentru scrierea „Planului de management”, care nu conține, desigur, niciun studiu pe setcă sau măcar unul care să indice numărul de pescari recreativi și cantitatea de pește capturată de aceștia, în sfârșit se decolmatează 160 de km de canale, cu 40 de milioane de euro. Păi, dacă decolmatați canalele fără a adânci și lacurile, atunci nu cumva apa se va scurge în canale lăsându-le pe acestea din urmă pe uscat în anii mai secetoși? Nu cumva situația este similară cu adâncirea brațului Chilia?

Din anii 60, Delta Dunării a suferit un puternic proces de transformare, peste 40.000 de hectare de apă fiind desecate și transformate în amenajări agricole. Cele mai mari se observă în nordul deltei, în zonele Sireasa, Pardina, Chilia, iar realizarea acestora a presupus îndiguiri masive și suprimarea canalelor din brațul Chilia ce alimentau fostele bălți. Alte canale au fost realizate artificial pentru asigurarea pânzei freatice, într-un sistem gravitațional pe direcția la nord-vest – sud est, deservit de pompe și miniecluze. De fapt, cele mai multe dintre aceste canale sunt săpate artificial, odată cu sistematizarea deltei, iar cel mai lung este canalul Litcov, cu o lungime de cca 35 km, astăzi impracticabil, colmatat la intrare. Tot la fel, din indolență, sau colmatat și buclele Dunării de pe brațul Sfântu Gheorghe, și nu s-a mai văitat nimeni. Gunoiul e sub preș, dar e al nostru!

În ultimele trei decenii politicile care să protejeze delta s-au dovedit total ineficace, ba chiar disrtuctive pentru că au permis intervenția brutală a omului în biosisteme. O privire de ansamblu nu aduce nici pe departe a ceea ce clamează măscăricii din fotolii ca fiind rezervație: 100.000 de mii de hectare pe care se face agricultură – de cele mai multe ori cu substanțe interzise, 150.000 de oi, 30.000 de vaci care zburdă libere pe unde vor, exploatații forestiere, etc.

Înainte să vedem paiul din ochiul altuia ar fi bine dacă am observa paiul din ochiul nostru.

Ovidiu Ghionu