Concurs pentru președintele ANPA
ANPA a anunțat reluarea procedurii de organizare a concursului pentru funcția de președinte, ce va aloc în data de 6 septembrie 2021.
Printre condițiile de participare stabilite se cer studii universitare cu licență în domeniile zootehnie sau medicină veterinară sau agronomie. Deoarece prima tentativă de recrutare a președintelui a eșuat, noile cerințe vin să lărgească plaja de posibili candidați prin adăugarea domeniului agronomie la condițiile de participare.
Cu alți termeni, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și-a dat seama că ceva nu a fost bine în prima tentativă de proțăpire a președintelui și cu un tremurat de mână a mai adăugat și agronomia. Nu tu piscicultură, nu tu acvacultură, nu tu domenii din pescuit, nu tu management în administrația publică! Ca să poți conduce ANPA trebuie să fii zootehnist, medic veterinar, că de, peștii au nevoie și ei de medic, sau agronom, pentru că altfel riști să nu pricepi cum stă treaba cu peștele.
Practic, e musai să fii specialist în tratarea sau creșterea animalelor sau cultivarea pământului, deoarece peștele e un animal și el care, chiar dacă crește mai mult în apă, apa stă, până la urmă, pe pământ, iar orice ființă de pe pământ se poate îmbolnăvi.
Ai zice că e cu dedicație, văzând atâta chin și zbatere, și nu dedicația profesională cu care specialiștii în resurse umane ai instituției și-au făcut treaba.
Nu poți nu să te întrebi cum ditamai președintele ANPA, chiar și interimar fiind, a semnat o asemenea capodoperă de anunț de concurs. Te poți gândi că l-ar avantaja cumva, dar din CV-ul actualului, pitit cu un link secret pe site-ul agenției (http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Experienta%20Lixandru.pdf), reiese că a absolvit Facultatea de Inginerie și Management, profil Agricol. O fi asimilată cu vreun domeniu de mai sus, dar este mai greu de apreciat pentru că Academia Universitară București, unde-și are originile facultatea respectivă, nu prea e de găsit, e dinainte de Google, vorba unui amic.
Dar, după ce parcurgi CV-ul în cauză, fără nume și prenume, fără dată și alte elemente obligatorii, lucrurile se mai limpezesc: nu te mai întrebi!
Așa arată încă un concurs pentru ocuparea unei funcții importante în statul român, un peisaj lunar lipsit de orice formă de viață. Nu mai vorbim de viață inteligentă. Un tablou la care românii se holbează atent de 30 de ani, contemplându-l cu înțelegerea și agerimea craterelor abisale.
foto: ANPA
Ovidiu Ghionu
Stați liniștit că actualul președinte nu se prezintă la concurs. Omul are ca limită numirea, nu concursul. Este o unealta a AGVPSR pentru a le ptiteja interesele.
Se pare că postul este dedicat altcuiva.
Actualul se va întoarce la tâurasi, care între timp cât a fost președinte nu au devanit boi adevărați.