Cum ajungem în Delta Dunării
Anul acesta, oferta de turistică bogată și diversificată pentru destinația Delta Dunării a pricinuit și creșterea concurenței pentru firmele de transport persoane și ”Taxi water”. Nemaifiind o problemă, ca pe vremuri, călătorii pot alege două-trei variante de deplasare pentru diferitele destinații din Deltă, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei. Întârziații sau cei fără programare pot găsi ușor o barcă dacă nu îi prinde noaptea pe drum, dar chiar și în aceste condiții pot apela la transferul expres, desigur plătind costul de cursă specială.
Poarta de intrare în Deltă rămâne Faleza orașului Tulcea acolo unde transportatorii așteaptă răbdători îmbarcarea și debarcarea turiștilor. Cei care au timpul necesar pot studia oferta de transport, dar și pe cea de excursii, parcurgând cele câteva sute de metri care concentrează într-o dezordine pitorească pontoane și reclame, vase, bărci și șalupe.
În prezentarea ce urmează am identificat câțiva transportatori, acompaniați în partea a doua a materialului de unele dintre firmele reprezentative de excursii.
Este cel mai vechi transportator, activând încă din perioada comunistă cu portofoliul de nave cel mai mare. Deși o deplasare la Sulina, spre exemplificare, durează 4,5 ore atuurile companiei rămân siguranța și confortul sporit, turiștii având răgazul să admire priveliștea unică oferită de brațele Dunării, pentru una dintre cele trei destinații: Chilia Veche, Sulina și Sf. Gheorghe, desigur cu escalele în localitățile riverane respective. Programul curselor de călători poate fi consultat aici, cu precizarea că biletele se pot rezerva și on-line. De asemenea, tulcenii sau locuitorii din Delta Dunării beneficiază de tarife reduse cu 50%.
Orele de plecare și telefonul pentru rezervări se observă ușor din fotografia frontală a pontonului, cu precizarea că transportatorul poate îmbarca și din locul indicat de client. Transportul se face cu un tip special de nave rapide, confortabile, cu 11 locuri, iar prețul unui bilet este de 60 de lei de persoană pentru destinația Sulina, deplasarea făcându-se în cca 1,5 ore, funcție de condițiile de navigație.
ECO DELTA TRIP
TRAVEL DELTA STAR
Excursiile în Deltă cu plecare din Tulcea oferă turiștilor o gamă largă de destinații, începând de la cele cu durată redusă 1-2 ore și până la 10-12 ore, pe traseele lungi cum ar fi Letea-Sulina, sau Sulina-Sf. Gheorghe. Spre deosebire de transport, excursioniștilor le rămâne varianta negocierii prețului, funcție de numărul de persoane și durata deplasării. La cerere, oferta poate include și un prânz tradițional pescăresc, ce poate fi savurat atât aproape de Tulcea, la unele adăposturi pescărești, cât și în sate precum Mila 23 sau Letea. Costul unei mese este de 50 de lei/persoană și include ciorba de pește și pește prăjit sau saramură. În schimb, o excursie de 10 ore poate ajunge la 200 de lei de persoană, la care se adaugă masa respectivă, după preferințe.
DANUBE DELTA CRUISES: TEL: +40740578014, +40769270722; danubedeltacruise@gmail.com;
ROYAL CRUISES: TEL: +40746040506
SELECT TOURS: TEL: +40 744483626
(O.G.)