Delta Dunării. Pescarii comerciali pot prinde anul acesta 45 de tone de raci
Conform comunicatului A.R.B.D.D., începând cu data de 1 martie 2023, se pot depune documentele în vederea obținerii actelor de reglementare pentru activitatea de capturare Astacus leptodactylus (rac) în RBDD.
”Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) informează că, prin STUDIUL DE EVALUARE A RESURSELOR ACVATICE VII ÎN VEDEREA STABILIRII CAPTURII TOTALE ADMISIBILE (TAC) PE SPECII ȘI ZONE ÎN RBDD (COMPLEXURILE LACUSTRE DIN RBDD, DUNĂREA ȘI BRAȚELE SALE, MAREA NEAGRĂ) ÎN ANUL 2023, a fost propusă o cotă de 45,21 tone raci pentru un efort de pescuit de maxim 100 pescari comerciali.
Pentru alocarea cotelor individuale, pescarii comerciali care vor să captureze raci (Astacus leptodactylus) trebuie să depună cerere în perioada 01.03.2023 – 15.03.2023.”
Specia rac se pescuiește intensiv în Delta Dunării, iar pentru capturare se folosesc cuști speciale. Acum doi ani un singur pescar a obținut de la ARBDD un număr de 700 de licențe, ceea ce este echivalent cu 700 de cuști. Acestea pot avea lungimi de până la 30 de metri.
La începutul sezonului ARBDD anunța măsuri de protecție a acestei specii prin diminuarea dimensiunii la ochiul cuștilor și creșterea dimensiunii minime de reținere de la 9 cm la 12 cm. Aceste măsuri nu au fost implementate nici până azi, iar specia rac este greu încercată în ultimii ani, de când capturile de pește s-au diminuat.
Conform pragurilor noilor amenzi, reținerea de către pescarii comerciali a exemplarelor sub dimensiunea minimă se pedepsește cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei/exemplar.
Prin ordinul de prohibiție, anul acesta au fost aprobate măsuri suplimentare privind pescuitul acestei specii. Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice vii, după cum urmează: racul (Astacus leptodactylus), pentru femele, în perioada 1 ianuarie — 9 aprilie, inclusiv și 1—30 septembrie și 1 noiembrie — 10 decembrie inclusiv, iar pentru masculi, în perioada 1— 30 septembrie și 1 noiembrie — 10 decembrie inclusiv, pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Ovidiu Ghionu