Doi pescari sunt dați dispăruți la Sfântu Gheorghe
În data de 31 August 2024, în jurul orei 18:15, a fost primit un apel la numărul de urgență 112 prin care s-a semnalat că două persoane au dispărut după ce s-au îmbăiat la gura de vărsare a Brațului Sf. Gheorghe în Marea Neagră.
În urma apelului, a fost demarată imediat o operațiune de căutare și salvare coordonată de serviciul MRCC din cadrul Autorității Navale Române.
Căutările s-au efectuat cu unității mobile de intervenție aparținând ARSVOM, Poliției de Frontieră și un elicopter al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). De asemenea a participat la operațiune si Oficiul de Căpitănie Sf. Gheorghe, cu un RHIB din dotare.
Căutările continuă și azi.
Din informațiile persoanei care a alertat autoritățile, cei doi bărbați dispăruți sunt din județul Brașov și au 59, respectiv 63 de ani. Unul purta un șort de culoare roșie, iar cel de-a doilea un șort de culoare kaki.
Conform autorităților, cei doi pescuiau din apă, în proximitatea pragului, și au trecut accidental de acesta. Zona este recunoscută pentru curenții puternici generați în zona de vărsare a Dunării în Marea Neagră și se recomandă precauții sporite în tranzitarea acesteia, chiar și cu ambarcațiuni solide.
G.D.