Este oficial: anul 2019 este Anul Cărții

Probabil, după un pic de brainstorming, căci trebuie să ne mai dezmorțim mințile și să mai sărbătorim câte ceva, nu cumva să-i lăsam bosumflați pe unii, calendarul evenimentelor naționale a fost îmbogățit anul acesta cu următoarele: Ziua constuctorului(trăiască), Ziua prefecturilor(trăiască), Ziua dăruirii(trăiască și ea).  Cine știe, într-un viitor oarecare, mai apropiat sau mai îndepărtat, vom celebra ziua trădătorului, a hoției, a prostiei și, de ce nu, pe cea a mântuirii naționale și locale.

Peste toate s-a așezat o plapumă caldă și pufoasă, ”Anul Cărții” în România. Cu o semnificativă importanță – așa cum ne arată titlul, trecută prin Parlament cu viteza luminii, devansând vrafuri de propuneri ce-și așteptau prăfuite judecata, legea lansează programul ”România citește”, în trei articole, pline de înțelesuri. ”Art. 2(1) Cu prilejul sărbătoririi Anului Cărții se organizează evenimente culturale dedicate acestei inițiative”. Bun, să înțelegem de aici că eventualele evenimente, pe care, fie vorba între noi, le poate organiza oricine, inclusiv Parlamentul sau inițiatorii acestei legi – în calitate de persoane fizice; musai să fie dedicate inițiativei și nu Anului Cărții! Bravo, mă băieți, ați vrut să faceți și voi ceva și uite ce-a ieșit! Adică, cu ocazia Anului Cărții, sărbătorim inițiativa de instituire a Anului Cărții! Chiar aveți inițiativă, aș zice!

Mai departe. Paragraful următor stipulează: ”Autoritățile administrației publice pot acorda sprijin logistic și/sau financiar, după caz”.  Cui, domnule, cui să acorde sprijin!? Și cum adică să acorde, de unde să acorde, în ce temei legal? Sună mai mult a directivă de Comitet de partid decât a prevedere legală. Înainte de Răscoală așa mergea: Legea era Partidul, cu reciproca la fel de valabilă!

Dar, să vedem ce înseamnă ”România citește”. Înseamnă că, săptămânal, elevii ciclurilor de învățământ primar și gimnazial vor lectura alături de voluntari, părinți, personalități publice, jurnaliști și alți talentați – mai puțin profesorii lor(n.a.), fragmente din operele literare incluse în programa școlară. Desigur, operele literare nu se referă la Punguța cu doi bani sau la Înșir-te Mărgărite, ci la altele. Sau, din contră. Dacă parlamentarii au dezbătut și au decis…, opere să fie!

În fine, lucrurile se încheie grijuliu și pentru autorii contemporani îndemnați să se vadă semestrial cu respectivii elevi în scopul încurajării lecturii și promovării personale. Totuși, este bine că le-ați adus aminte, dar mai bine e că nu ați introdus vreo sancțiune pentru aceasta, nu de alta dar așa zice tehnica legislativă pentru obligația de a face!

Sunt sigur că interpretarea de față contrazice bunele intenții pe care le-ați avut când ați promovat și votat acestă lege, dar trebuie să remarc că cele trei vorbe lipite pe acolo nu costă nimic, nici pe dvs. și nici pe alții.

Apreciind, totuși, ideea, nu-mi rămâne decât să vă sugerez ca începând cu 2020 să se declare anul : ”Parlamentul citește”, ”Guvernul citește”, ”Președintele vorbește”, și tot așa, de la deal la vale, măcar vreo 8 la număr – dacă tot e obligatoriu și gratuit, să-o ținem într-o lectură… .

Ovidiu Ghionu