Euro-peștele stricat ajungea și la pensiunile din Delta Dunării
Afacerea peștelui din străinătate capătă noi conotații. Procurorul de caz, Teodor Niță, a declarat pentru Ziua de Constanța că peștele adus în țară era infestat cu substanțe nocive fiind pescuit în fluvii ca Ebru și Po unde gradul de poluare este foarte mare. Uneori acest pește se strica dar era spălat cu oțet sau saramură și vândut ca pește proaspăt, inclusiv marilor retaileri.
Procurorul a mai declarat că rețeaua a fost organizată de români, iar pescarii de acolo provin din satele lipovenești și din Hârșova.
Unul dintre aceștia povestea cum se prindeau somni imenși în Franța, cu curentul electric, dar din cauza aspectului albinos, pentru că nu aveau culoarea peștelui de la noi, erau nevoiți să-i jupoaie, după care erau vânduți în țară, inclusiv la pensiunile din Deltă, și puși pe farfuriile românilor.
Teodor Niță se așteaptă la 60 de dosare penale, atât pentru persoane fizice cât și juridice.
Ovidiu Ghionu