Incendiu la o casă din Caraorman
Ieri, în jurul orei 13:00, prin apel la numărul unic de urgență 112, salvatorii Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la două case în localitatea Caraorman din Delta Dunării.
La fața locului au fost trimise două echipaje formate din 6 subofițeri cu două ambarcațiuni din cadrul Pichetului de Pompieri Crișan, un echipaj format din 5 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o ambarcațiune SAR și a fost alertat SVSU Crișan. În scurt timp salvatorii din cadrul Pichetului de Pompieri și SVSU Crișan au ajuns la locul indicat unde au constatat că focul se manifesta cu flacără deschisă la o anexă gospodărească (saivan), un gard de lemn și mai multe căpițe, pe o suprafață de aproximativ 500 de mp.
Imediat salvatorii au intrat în dispozitiv și au procedat la limitarea extinderii incendiului la alte obiective din apropiere și la lichidarea acestuia.
Ambarcațiunea SAR a fost întoarsă în bază, nemaifiind necesară intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului Tulcea.
Nu au fost înregistrate victime, dar a ars o casă de locuit, o anexă (saivan), aproximativ 1 ha de vegetație uscată și o parte din gardul gospodăriei.
Cauza probabilă de producere a incendiului, foc lăsat nesupravegheat.
G.D.