foto. Hoinar prin Deltăfoto. Hoinar prin Deltă

Odată cu ziua de mâine, 31 mai 2025, prohibiția pescuitului în apele de frontieră ce constituie granița cu Ucraina se încheie urmând ca din data de 8 iunie să fie ridicate restricțiile pe toate apele din România, cu excepțiile cuprinse în unele acte normative.

Delta Dunării se pregătește de un nou sezon turistic și se anunță profitabil datorită numărului crescut de turiști așteptați. În ultimii ani, conform unor surse ARBDD și INS, ani s-a constatat o ușoară creștere a numărului de vizitatori ai acestui areal, dar media rămâne în jurul cifrei de 100.000.

Ce trebuie să știe fiecare vizitator al deltei

Accesul în scop turistic în Rezervația Biosferei Delta Dunării se face în baza unui permis de acces eliberat individual de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. De asemenea, este necesară obținerea permisului pentru accesul cu autoturismul sau barca personală. Toate aceste permise se pot obține online de pe site-ul ARBDD sau utilizând automatele de la sediul acestei instituții. Locuitorii din localitățile riverane deltei, deși exceptați prin lege de le plata acestora, au obligația obținerii acestor permise, chiar dacă sunt gratuite.

În mod expres sunt interzise acțiunile care dăunează mediului, de la abandonarea sau aruncarea în apă sau pe maluri a deșeurilor sau diferitelor substanțe lichide sau solide, distrugerea sau smulgerea nuferilor și a florilor de nufăr, precum și a altor specii strict protejate, lucru care reprezintă infracțiune.

Camparea neautorizată, interzisă încă din anul 2011, este permisă în zonele indicate de ARBDD pentru turismul lent unde tariful este 50 de lei/persoană/noapte.

Posesorii de ambarcațiuni sunt chemați și obligați să adopte un comportament precaut și civilizat atunci când navigă pe lacuri și canale. Dincolo de documentele obligatorii, respectiv documentele ambarcațiunii, cele privind atestarea inspecției tehnice, permisul de conducere și actul de identitate, dotările minimale ale bărcii trebuie să cuprindă vestele de salvare, obligatorii la purtare, ancoră, cuțit, stingător și trusă medicală.

Pescarii recreativi și de competiție trebuie să dețină și permisul de pescuit recreativ, eliberat în același mod de către ARBDD. În schimb, pentru pescuitul pe apele de frontieră, pe lângă permisul de pescuit este necesar și un aviz eliberat de Poliția de Frontieră Română, valabil un an, și care se emite în baza unei cereri și a unor copii ele cărții de identitate și a permisului de pescuit. În cazul brațului Chilia al Dunării avizele se pot obține de sediul din Tulcea sau de pe site-ul Poliției de Frontieră.

De asemenea, este interzisă reținerea a mai mult de un exemplar din speciile de crap, somn, șalău și știucă, pe zi, sau depășirea a 5 kg de pește reținut în fiecare zi cu excepția unui singur exemplar mai greu. Pescarii recreativi nu pot pleca din deltă cu mai mult de 10 kg de pește individual sau 15 kg de familie, indiferent câte zile au petrecut aici.

O serie de instituții sunt abilitate să verifice și să constate respectarea legii pe teritoriul RBDD, respectiv inspectorii ARBDD, Poliția Română, Poliția de Frontieră, Garda de Mediu, Poliția Deltei și inspectorii Autorității Navale Române pentru șenalele și canalele navigabile. Relativ la aceasta din urmă, până la data de 31 decembrie 2025 toți posesorii de permise de navigație au obligația legală de a le preschimba cu noile permise.

Pentru un sejur cât mai plăcut este bine să ne documentăm cu privire la zona vizitată, să cunoaștem detalii concrete cu privire la costurile aferente: cazare, masă, excursii, pescuit, etc, astfel încât să preîntâmpinăm eventualele neconcordanțe între nivelul de așteptare și calitatea și cantitatea serviciilor. De exemplu un bon fiscal nu reprezintă o garanție pentru calitatea mâncării, dar conferă o mică asigurare.

Ciorbă de pește Hoinar prin Deltă

Este important să studiem prognoza meteo și să avem un echipament vestimentar adecvat, inclusiv o jachetă antivânt, iar din bagajieria sumară să nu lipsească o mică trusă medicală, soluții pentru îndepărtarea insectelor, o șapcă și ochelari pentru protecția solară, eventual creme specializate. Să ne asigurăm că avem telefoanele încărcate și cunoaștem traseul excursiilor. Nu se recomandă efectuarea de fotografii cu telefonul dincolo de limita bordului ambarcațiunilor sau ridicatul în picioare pe timpul deplasării.

Cu toții ne dorim un turism civilizat și responsabil, cu grijă față de mediul înconjurător și de aceste locuri unice, pentru că Delta Dunării nu este doar o destinație de vacanță, ci un ecosistem viu, și ar trebui să fie o lecție de echilibru între om și natură astfel încât să ne bucurăm împreună de această comoară lăsând-o nealterată pentru generațiile ce vor urma, iar acest lucru depinde numai de noi, de fiecare.

Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura!

Ovidiu Ghionu- Hoinar prin Deltă