Județul Tulcea. Culturi calamitate în procent de 30%. Agricultorii vor primi despăgubiri
Astăzi în cadrul ședinței Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, s-a semnat hotărârea nr.61 prin care se ia act de procesele-verbale întocmite de Comisiile judeţene constituite prin Ordinul Prefectului nr.205/17.06.2022, pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de seceta pedologică la culturile agricole înființate în toamna anului 2021 de fermierii de pe raza județului Tulcea.
„Astăzi am emis hotărârea prin care se ia act de procesele verbale ale Comisiilor de evaluare a pagubelor produse de seceta pedologică. Valoare estimată a costurilor privind acoperirea pierderilor este în cuantum de 86.139.602,40 lei, pentru suprafața agricolă totală afectată de 35.596,93 ha, cu un procent de calamitare de peste 30%. Hotărârea şi procesele-verbale întocmite se vor transmite către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Tulcea în vederea întocmirii Raportului de sinteză, care va fi transmis Ministerelor de resort pentru a se lua măsurile necesare despăgubirii fermierilor afectați. În acest an seceta a avut consecințe grave asupra culturilor agricole, concretizate în pagube materiale însemnate. Pagube produse de acest fenomen sunt în aproape toată țara, iar noi trebuie să venim în sprijinul fermierilor”, a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu
Comisiile judeţene pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de seceta pedologică au întocmit 1507 procese verbale de constatare, în cele 44 de UAT-uri afectate, transmite prefectura Tulcea.
Hotărârea și anexa pot fi consultate aici:
https://tl.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/20/2022/07/Hot61-2022-aprobare-p-v-SECETA-I.pdf
G,D,