Politică/Administrație

Legea pescuitului. Acuzații de minciună asupra unui secretar de stat


Deputatul PNL, Bogdan Bola, unul dintre inițiatorii noii legi a pescuitului și-a manifestat nemulțumirea cu privire la intervenția unui secretar de stat din Ministerul agriculturii pe subiectul acestei legi.

„Mai grav este că se ignoră și avizul favorabil dat de Ministerul Mediului (care a avut și doar trei completări la proiectul nostru), senatorii din Comisie alegând să asculte doar vorbele, multe mincinoase, ale unui secretar din Ministerul Agriculturii. Cu patru abțineri (USR) și trei voturi împotrivă (PSD), nicio discuție despre mediu nu a mai contat.”, scrie acesta pe pagina sa de socializare nemulțumit de avizul negativ al proiectului de lege, dobândit în Comisia de mediu a Senatului.

Fără să se arate numele celui în cauză, Bola a lansat un avertisment: „Dar despre „specialistul” de la Agricultură vom vorbi mai pe larg cât de curând…” .

Să fie oare o trimitere voalată la întâlnirea din ultima săptămână a lunii august de la Ministerul agriculturii, convocată pe șest de către secretarul de stat, Gheorghe Ștefan – fost președinte ANPA și actual director general AMPOP, la care au participat invitați cu afaceri în piscicultură și alți colegi din PNL, având ca subiect acest proiect de lege? Desigur, la acesta nu au fost convocați și nu au participat inițiatorii, Bogdan Bola și Alexandru Kocsis.

Este cunoscut faptul că noul act normativ deranjează multe grupuri de interese din domeniul piscicol, și nu numai. Râurile și lacurile României sunt concesionate și exploatate haotic, în beneficiul unora, sub pavăza instituțională a unor contracte de concesiune. Astfel, de-a lungul anilor apele noastre s-au golit de pește, inclusiv Delta Dunării, spre înavuțirea unor profitori, unii dintre ei cu funcții înalte sau influență pe măsură. Legislația în domeniu este o golănie dâmbovițeană care permite stoarcerea acestei resurse și dă mână liberă afacerilor cu pește.

Bogdan Bola afirmă că proiectul inițial a suferit modificări importante, pe care și le-a însușit, cum ar fi:

  • eliminarea testului pentru obținerea permisului de pescuit,
  • eliminarea taxei pentru licența de pescuit pentru ambarcațiunile sub 10 cai putere,
  • prelungirea perioadei de pescuit la scrumbie și rizeafcă,
  • prioritizarea alocării cotelor de pescuit pentru pescarii care au domiciliul în zona atribuită/limitrofă
  • permiterea pescuitului la scrumbie și în Marea Neagră pe timpul nopții
Deputatul caracterizează succint situația acestui proiect: „mulți politruci și multe grupuri de interese se agață cu disperare de blocarea acestei inițiative legislative.”
Vom reveni.
Ovidiu Ghionu

Lasă un răspuns