Li se rupe de Referendum!
Fără îndoială că atenția publică este acaparată zilele acestea de referendumul pentru modificarea Constituției. Cu ceva timp în urmă, Coaliția pentru Familie, formată din vreo 47 de asociații, fundații și federații, unele destul de pitorești după nume, declanșa procedura de modificare a Constituției pentru modificarea sintagmei conform căreia familia este formată din soți, cu o alta care precizează că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie, fără echivoc.
Carevasăzică, cei trei milioane de semnatari, care se prezumă a fi fost în cunoștință de cauză, au cerut ca poporul suveran să se pronunțe asupra acestei probleme deosebit de grave cu care țara se confruntă. Bun, este un drept constituțional ca o inițiativă cetățenească să propună un referendum de modificare al Constituției. Scrie la Carte.
Mai departe, însă, lucrurile au fost canalizate, cu bună știință, pe un alt făgaș prin plasarea mingii din curtea civismului în cea a politicului. Astfel, coaliția de guvernare, PSD-ALDE, și-a zis că este o bună oportunitate să profite politic – un pic de încălzire înainte de anul electoral 2019, cu parlamentare și prezidențiale; prin asumarea demersului respectiv. Cu un ușor exercițiu de imaginație, oricine îi poate poza pe Dragnea și Tăriceanu, pătrunși de adâncă moralitate și pioșenie, profund îngrijorați de soarta familiei românești: ”Liviule, ce ne facem, e groasă cu homomosexualii și lesbienele astea. Ne invadează țara, alterează filonul moral al poporului”. ”Da, Căline, familia e familie, oricâte ar fi ele, cinci șase…, trebuie să fim nemiloși”! Și isteria a început!
Activul de partid a intrat în tranșee. Ordinele vin unul după altul, primarii se agită. Să se facă ceva, baza de date, biserica, scoateți-i pe toți, fluturași, telefoane, din casă-n casă, etc. Mesajele sfinte, motivatorii, curg pe bandă rulantă, propaganda își știe bine treaba, aruncă cu copii pe caldarâm: ”Copii noștri sunt ținta lor!”, ”De ce unii copii au doi tătici și două mămici”, ”Doi bărbați ar putea să înfieze un copil”, și alte asemenea aberații. Iar babele electorale livide, resuscitate de injecția ”livină”, și-au suflecat mânecile pentru bătălia cea mare cu Necuratul. Se pregătește adevărata exorcizare a societății românești, căci d-aia ne-a mers prost până acum.
Ce importanță mai are întrebarea imbecilă, fără legătură cu subiectul: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament”? Sau, cu atât mai bine, pentru că, oricum, suntem obișnuiți să votăm într-un fel de ”semi-blind”, cu basmaua pe un ochi. Pe ăla bun!
Cele două românii schismatice, ale lui Năstase – una, care a ales drumul modernismului, realismului și perspectivei și cealaltă, conservatoare, prăfuită și ignorantă, se pregătesc de încă o confruntare.
Pentru că nu mai este despre familie! De fapt, este despre câți poți să scoți la vot!
Ovidiu Ghionu