Mărturisirile unui pescar din Delta Dunării
autor: Ovidiu Ghionu
Spre uimirea și nedumerirea majorității celor prezenți, crezul localnicului a debutat cu desîntâlnita exprimare: „Delta este a noastră, a celor ce locuim în ea, facem ce vrem cu peștele”.
O mentalitate simplă, aproape neerodată de-a lungul celor 30 de ani de la revoluție nici de impactul cu civilizația occidentală sau de recalibrarea valorilor sociale, cel puțin prin prisma deschiderii către modernismul european.
Peștele e al lui, Delta e a lui
Deloc singulară, judecata băștinașului trimite la revendicarea unui teritoriu ale cărui resurse trebuie să fie la îndemâna locuitorilor de acolo. Prin lege chiar se recunoaște dreptul populației locale de a practica activități tradiționale, dar în condițiile legii, desigur, și nu după bunul plac, lucru mai greu de așezat în conștiința de masă, dar și individuală.
O astfel de abordare în anii comunismului ar fi fost pedepsită dacă ar fi ajuns la urechile vreunui înflăcărat al partidului, dar barierele au căzut. Degringolada postdecembristă s-a instalat și în Delta Dunării, tărâm uitat și abandonat de autorități, ceea ce a întărit o perioadă crezul posesiei exculsive: trăiesc aici, e al meu. Dincolo de pește, la fel s-a întâmplat și cu fondul cinegetic sau, mai bine spus, partea de faună comestibilă a acestuia pentru că la 4 lei cartușul nu-ți vine să tragi în șacal, oricât te-ai lameta că e dăunător. Dar alta este situația în cazul căprioarelor, nimicite de ceva ani la rândul lor.
În ciuda înființării în 1993 a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, disoluția autorității, clamată acum mulți ani de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, și-a continuat existența maladă alimentată fiind de ghemul de interese și relații dintr-un areal al sălbăticiei, și numai naturale. Ulterior, aceasta s-a metamorfozat fără mare efort în cea a complicității autorității. Rețele de braconieri și traficanți de pește au început să prindă consistență, din apă au răsărit bărci și motoare scumpe, case, mașini și apartamente. Lumea prospera. Ici și colo mai cădea câte un sărăntoc fără „spate”, iar situația se rostogolește și până azi, drept dovadă stau raportările pe braconaj ale ARBDD: spre zero dosare penale.
Politica de discriminare a pescarilor cu lanseta începută în anul 2018, prin interzicerea reținerii știucii, în mandatul guvernatorului Mălin Mușetescu care a mărit concomitent, cu 300%, cota alocată pescuitului industrial pentru această specie, a continuat în aceeași inepție logică și anul trecut, de data aceasta extinsă la 4 specii valoroase, respectiv crap, somn, știucă și șalău.
Prostia, impostura sau premeditarea unei măsuri inepte au alimentat mințile îngăilate declanșând frustrări mocnite în rândul unor localnici. Cu bunăștiință, paradigma pescuitului, a peștelui exterminat ani la rând cu zeci de mii de plase legale și de trei ori mai multe ilegale, s-a metamorfozat în bomboana pe colivă: pescarii cu lanseta sunt principalii vinovați. Aproape înduoișător, desigur credibil pentru creierele sensibile și predispuse la tipul acesta de endorfine. Nici pescuitul la curent electric sau cu plase invizibile, de tip monofilament, nu strică atât.
Fiți oameni, nu mai veniți să ne luați pâinea
Un raport de cauzalitate ușor de înțeles: turiștii iau pâinea localnicilor. Bine că nu e invers, ieșea pe dos. Probabil că autorii strategiilor de management deltaic își freacă mâinile mulțumiți de rezultat: au reușit! Au izbutit să arate ce era de arătat, și anume categoria culpabilă pentru lipsa pâinii. Lumea deltei s-a dumirit și a răsflat ușurată, s-a găsit capra ispășitoare, și a trimis mesajul: FIȚI OAMENI!
