Momente din istoria Deltei Dunării (I)

de Corneliu Motoc

La începutul secolului XX, în orașul Tulcea începuseră să se închege mici grupări socialiste, sponsorizate de Rusia, care încercau să facă punți de legătură cu România și să aducă cât mai mulți adepți. Prefectul Ioan Nenițescu observă acest pericol și avu grijă ca aceste idei subversive să nu se propage, iar poliția municipiului Tulcea intervine arestând mai multe persoane. Mai mult decât atât, aceste persoane sunt date pe mana justiției pentru “propaganda rusofilă, care era dăunătoare intereselor tarii și civilizației.” În timp ce armata română era concentrată în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, armata a III-a bulgară a ocupat Nordul Dobrogei unde a rămas pana la 26 noiembrie 1918. Singurul teritoriu neocupat a fost regiunea Deltei Dunării. Din Deltă doar satele Partizani și Ilganii de Sus au fost sub ocupație bulgară. Canalul Sulina avea o importanță strategică, la fel și orașul Sulina care era apărat de armata rusă și romană. Tot la Sulina s-a mutat arhiva și prefectura. Cei doi ani de ocupație bulgară au însemnat o perioadă de maximă distrugere. Incendierea arhivelor, distrugerea monumentelor, muzeelor, școlilor, rechiziționarea totală a recoltei, distrugerea infrastructurii au fost numai câteva aspecte din greaua perioadă de ocupație bulgară. Se încerca distrugerea a tot ceea ce amintea de cultura românească. Copiii erau obligați să meargă la școli bulgare și s-a interzis efectuarea de slujbe religioase. Monumentul de pe dealul Hora și statuia lui Mircea cel Bătrân au fost topite, bustul lui Ioan Nenițescu a fost aruncat în Dunăre, tribunalul transformat în grajd, prefectura, penitenciarul și primăria distruse, iar bisericile au fost jefuite de icoane. Numeroși oameni au fost împușcați și deportați. ”În Delta Dunării ia ființă, din toamna anului 1917, Serviciul Special de Siguranță – condus de tulceanul Mihail Moruzov, cel care în anul 1925 va deveni creatorul și conducătorul de necontestat al Serviciului Secret de Informații din Romania” .”O bună parte a populației civile, armata cât și autoritățile orașului și județului se vor retrage în diferite localități și mai ales în Chilia Veche” . La 11 noiembrie 1918 se încheie armistițiul dintre aliați și Germania, iar Dobrogea este eliberată la începutul lunii decembrie.

În orașul Tulcea armata bulgară a intrat în dimineața zilei de 22 decembrie 1916. Minoritățile bulgară și israelită au organizat arcuri de triumf. Tot minoritatea israelită, care era destul de numeroasă, a primit armata bulgară cu pâine și sare. Comandantul militar al orașului a fost numit Mihailof, iar administrația românească a fost înlocuită imediat cu cea bulgară. Populația bulgară din Tulcea, s-a întors împotriva concetățenilor lor și au săvârșit acte de jaf, distrugeri și violuri. În primăvara anului 1917, populația românească din Tulcea a fost obligată să plece din oraș, iar toate casele au fost supuse jafurilor.

“Pe noi nu ne mira ororile și cruzimile săvârșite de armata bulgară. Ele sunt caracteristice popoarelor care au stat secole întregi într-o robie degradatoare și care în toată această îndelungată perioadă nu și-a putut face o altă educație decât cea a urii, a răzbunării și a sălbăticiei. Dar e revoltătoare conduita bulgarilor dobrogeni care nu s-au împărtășit cu nimic din blânda și creștineasca fire a sufletului românesc cu care au venit în contact a rămas refractar influențelor binefăcătoare ale civilizației morale”

“Casele particulare distruse in Tulcea, aparțin la 669 proprietari români și greci, pe când casele bulgărești și evreiești au rămas intacte și sunt îndopate de mobile furate. Părtași la jafuri cu armata și populația bulgară erau lipovenii si evreii”

Au fost interzise slujbele în limba romană, iar în jurul catedralei din Tulcea s-a săpat un șanț. “Și când te gândești că bulgarii veniseră în Dobrogea cu gândul de a rămâne, te întrebi ce mentalitate de primitiv fără simțul culturii, trebuie să aibă acel popor, care distruge clădiri de care s-ar fi putut folosi el însuși. Și nu găsești altă explicare de cât în ura trainică și pornirea sălbatica a unui neam inferior, de a desființa tot ceea ce amintește de existenta și valoarea culturală a unui popor nobil.”

Cu toate ca Delta Dunării nu a fost ocupata de bulgari, satele Principele Carol și Ilgani, în a doua parte a războiului, au căzut sub mâna lor pe măsură ce trupele rusești nu au mai putut să apere fortificațiile de la punctul Ceatal. Astfel, aici erau trei baterii de tun care apărau insula Sfântul Gheorghe de invazia barbară bulgară. Bulgarii ajunseseră pana la Prislav(Nufaru) vis-a-vis de satul Ilganii de Jos, unde au omorât locuitorii acestui sat. Se face remarcat Șerban Adam care, copil fiind, a dat dovadă de mare curaj aducând trupurile celor morți din satul vecin, noaptea cu căruța pentru a fi îngropate în satul Principele Carol. La 6 ianuarie 1917, o parte a bărbaților satului au fost luați de armata bulgară și internați în lagăre de munca din Bulgaria, în condiții inumane. Ei au fost eliberați la 14 octombrie 1917. O personalitate marcantă în lupta națională a romanilor din Tulcea a fost și primarul Ștefan Borș. El a ajuns la Tulcea în calitate șef al serviciului Tehnic și s-a făcut imediat remarcat prin profesionalismul de care a dat dovadă, prin numeroasele construcții din oraș și județ. Membru al Partidului Conservator, a fost ales de trei ori primar al orașului Tulcea în 1895, 1906 și 1912, timp în care a schimbat fața orașului. Cât a fost în serviciul tehnic și în administrație s-au construit numeroase clădiri precum: cazarma militară din Tulcea, clădirea arestului preventiv, reconstrucția palatului administrativ, școala de băieți din Tulcea, clădirea administrației Pescăriilor Statului, o cazarmă și un spital în Babadag, spitalul Regele Carol din comuna Ortachioi (Horia), biserici în Satul Nou și Traian etc. A fost unul din inițiatorii Camerei de Comerț și Industrie Tulcea, unde a fost și președinte. De asemenea, a fost membru în cazul comisiei de anchetare a abuzurilor săvârșite de armata bulgară intre anii 1916-1918. Ales în parlamentul ţării, ca deputat şi senator, a apărat cu demnitate interesele dobrogenilor, bucurându-se de respectul şi aprecierea acestora. Semnificativă în acest sens este comunicarea pe care o face ministrului de externe în şedința Camerei Deputaţilor din 24 octombrie 1918: „O serie de motive mă îndreptăţeşte a face şi eu, în calitate de dobrogean şi deputat, o comunicare d-lui Ministru de Externe, rugându-l să bine voiască a lămuri care este situaţiunea actuală a Dobrogei:

Primul motiv este următorul:

  1. În Ecoul Bulgariei, Nr 1523 din 26 octombrie curent, sub Articolul „Pentru Dobrogea”, Comitetul Executiv al Primei Adunări Naţionale Regională publica un memoriu, pe care l-a adus la cunoştinţă guvernelor statelor neutre şi beligerante, iar d-l Murphi, însărcinatul de afaceri al Statelor Unite, a fost rugat să facă să parvină d-lui Preşedinte al Statelor Unite rezoluţiunea congresului naţional de la Babadag, din 23 septembrie curent, care a hotărât ca întreaga Dobrogea să intre în graniţele Bulgariei, opunându-se cu arma la mână contra acelora cari impun din nou dominaţiunea română.
  2. În gazeta Bucureştilor, a apărut un articol de mulţumire către însărcinatul de afaceri al Americii, d-l Murphi, – ca şi când ar fi un fapt îndeplinit – din partea comitetului executiv al consiliului naţional al Dobrogei, referindu-se la o pretinsă deciziune din partea Antantei, ca Dobrogea să rămână în stăpânirea bulgară până la conferinţa generală de pace. Aceste două surse de informaţiuni coroborează şi cu starea de fapt actuala, caci trupele bulgare nu se retrag din Dobrogea, aşa cum au făcut – respectând condiţiile armistiţiului încheiat – retrăgându-se din teritoriile greceşti şi serbeşti. Pe de altă parte declaraţia Excelenţii sale d-l Wopika, însărcinatul de afaceri al Americei la Serbările din Chişinău, în ziua de 22 octombrie, care asigura România că se vor înfăptui toate aspiraţiunile naţionale ale românilor, ne face să credem că o lămurire categorică se impune şi din partea Guvernului în chestiunea Dobrogei, ţinându-se seama că sute de mii de dobrogeni români stau azi departe de căminurile lor, îngroziţi de furia celor care reclamă drepturi asupra Dobrogei, şi aşteaptă cu nerăbdare ora repatrierii lor pe pământul sfânt al părinţilor lor stăpânit totdeauna de români prin atâtea sacrificii şi jertfe de sânge. Nu ar fi nici umanitar, nici drept şi nici la înălţimea sacrificiilor făcute de armata română şi de români în acest război, ca populaţiunea dobrogeană să continue a pribegi risipită pe întreg teritoriul României şi Basarabiei, pe când foştii noştri inamici ocupă fără nici un drept istoric teritoriul românesc din dreapta Dunării.”

La 26 noiembrie 1918 se reinstalează administrația românească în orașul Tulcea. Primele măsuri au fost reinstalarea ordinei și întocmirea unui raport al distrugerilor bulgare din oraș și județ. Se constată distrugerea a 669 proprietăți civile românești și multe monumente si clădiri publice. Din cei 86.000 de români din județul Tulcea, jumătate sunt declarați morți, dispăruți sau refugiați. Nenumăratele jafuri, omoruri, violuri sunt descrise pe larg de M.D.Ionescu în ,,Năvălirea bulgară din 1916-1918 din județul Tulcea’’. Tot in aceasta perioadă, 1484 de români au fost luați prizonieri în Bulgaria, iar 500 dintre ei nu s-au mai întors.

După terminarea primului război mondial, în Delta Dunării ca și în întregul județ Tulcea se începe o nouă campanie de colonizare a acestei provincii cu elemente romanești. “Chilia Veche a fost obligată să cedeze in 1938 coloniștilor din Ostrovul Tătaru 60 de hectare pentru românizarea Deltei, teren pe care s-au ridicat 240 de case și cere o suprafață similară în altă parte pentru a face față cheltuielilor. Prefectura Tulcea propune la 1935, așezarea în Delta Dunării și în restul județului a bucovinenilor și aromânilor, pe o suprafață de șapte-opt mii de hectare, încălcând ordinea firească: veterani, invalizi, orfani și văduve, apărate de Asociația Națională a foștilor luptători.” Legile împroprietăririi coloniștilor au adus și nemulțumiri populației române din Delta Dunării ”revoltată de faptul că bulgarii au reușit a face să fie împroprietăriți, chiar dezertorii bulgari din armata română, în dauna elementului românesc pretutindeni neîndreptățit și lipovenilor din Deltă unde Regiunea Agricolă a Deltei Dunării îi exclude pe cei cu situație militară neclară, eufemism ascunzând fapte reprobabile ca dezertarea și neprezentarea la încorporare’’.

Comentarii și discuții:

Please Login to comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of