În data de 08.06.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfăşurat o acţiune specifică în zona de competență, pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.
Astfel, pe raza localității Sulina, colegii noștri au verificat o ambarcațiune care aparținea unui cetățean român, în vârstă de 56 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că motorul ambarcațiunii, de 70 de c.p., este semnalat în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare de către autoritățile din Suedia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire, iar motorul în cauză, în valoare de 22.000 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii de frontieră.
G.D.