Muzeul de Artă Tulcea: Expoziția „Iată Suzhou!”
Joi, 31 octombrie 2019, ora 16.00, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr. 2, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Iată Suzhou!“, organizată de Municipalitatea Suzhou și Consiliul Județean Tulcea prin Institutul de Cercetări Eco Muzeale ”Gavrilă Simion”.
Evenimentul va beneficia de prezența Excelenței Sale doamna Jiang Yu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze la București, precum și a unei delegații a Municipalității Suzhou, cu care județul Tulcea are o relație de cooperare din anul 1995.
Expoziția este prilejuită de împlinirea a 24 de ani de cooperare româno – chineză la nivel județean dar și a 70 de ani de la inițierea legăturilor diplomatice dintre China și România, pe 5 octombrie 1949, în urma căreia s-au înregistrat cooperări bilaterale solide în cadrul ONU și al altor organizații internaționale, precum și rezultate fructuoase ale schimbului și cooperării în diferite domenii.
Suzhou este un oraș situat în provincia Jiangsu din sud-estul Chinei de Est, la aproximativ 100 km nord-vest de Shanghai. Este un centru economic important și punct focal al comerțului și al doilea oraș ca mărime din provincie, după capitala sa Nanjing.
Fondat în 514 î.Hr., Suzhou are peste 2.500 de ani de istorie. Considerat sinonim cu înalta cultură și eleganță, generații de artiști, savanți, scriitori și înalta societate din China au fost atrase de formele sale de artă rafinate și de frumusețea delicată a grădinilor sale.
Ce spun organizatorii expoziției:
”Dacă veniți în Suzhou veți vedea fiecare casă așezată de-a lungul râurilor. Poduri mici se arcuiesc peste râuri iar clădiri tradiționale, cu specificele țigle negre și pereți albi, sunt presărate prin oraș. Suzhou este cunoscut și în țară și peste hotare drept tărâmul peștelui și al orezului, raiul pe pământ!
Sunt atât de multe locuri interesante de văzut în Suzhou! Ați putea asculta relaxantul sunet scos de vâsle pe râuri, să vizitați marele lac Taihu învăluit în ceață, să apreciați grădinile clasice din Suzhou, în care fiecare pas vă poate duce spre un nou peisaj încântător, și să vedeți Poarta Pan, cu ambele sale intrări, pe apă și pe uscat.
Suzhou, un oraș vechi de 2500 de ani reprezintă armonioasa coexistență a culturii străvechi și dezvoltării moderne din secolul XXI.
De-a lungul timpului am adus în dar fraților noștri tulceni medicina tradițională Wu, pictura și caligrafia tradițională, mătasea noastră vestită. Prin expoziția „Iată Suzhou !” vă invităm în orașul nostru, sperând că vom avea ocazia să vă demonstrăm că ospitalitatea chineză este egală cunoscutei ospitalități românești!”, se pecizează în comunicatul ICEM.
(G.D.)