Nava Republica, tristețea solitară

De ceva timp încoace, ancorată parcă în lehamite printre tot felul de fiare plutitoare, dar păstrându-și eleganța și noblețea liniilor, adâncită și mai mult în misterul epocii sale, Nava Republica așteaptă cu răbdarea-i istorică să i se decidă soarta. Prinsă în nebunia așa zisului sezon turistic deltaic, ochi pofticioși o văd eliberând docul falezei pentru pontoane și pontonașe care mai de care mai ”pitorești”.

Aflată în patrimoniul cultural național sub eticheta ”Teazur”, nava a intrat în posesia statului Român după primul război mondial, ca datorie a  Austro-Ungariei. În anul 1903 a părăsit șantierul Linz, unde a fost construită, iar în septembrie 1916 a fost echipată ca navă de război participând la luptele pe Dunăre, până la final, ca navă amiral. Unicitatea istoriei sale, mecanismele de propulsie dar și personalitățile care au pășit pe bordurile sale fac din acesta un important reper turistic, atât național dar mai ales local, desigur, dacă este întreținut, cunoscut și promovat.

Acum pare că nu mai este dorită de nimeni. De alt fel, prezența sa nu este anunțată de vreun semnal turistic. Nicio pancardă, măcar în limba română, nu anunță vizitatorul de prezența sa pe faleza Tulcei. Cei care trec pe acolo mai fac câte o fotografie cu o epavă antică fără să știe multe despre ce se află în spatele lor.

Cu ceva timp în urmă, acolo a funcționat un restaurant binevenit, așa cum este peste tot în lume, care distrăgea de la solitudinea tristă a punților sale. Dar mai era și un om îndrăgostit de navă și istoria sa, Gheorghe Avădanei. Azi, vopseaua scorojită și pânzele de păianjen mai stau mărturie a unor timpuri mai bune.

Până unii vor realiza că la Tulcea există acest obiect unic în lume ce trebuie prețuit și prezentat așa cum se cuvine, măcar să-i asigure prezența perpetuă acolo unde îi este locul: la cheul falezei orașului.

George Dunăreanu

 

 

 

Facebook
Facebook
YouTube
YouTube
Follow by Email
RSS