Politică/Administrație

Noul șef al ANPA are și cunoștințe de Internet explorer și Google chrome

Potrivit CV-ului publicat al noului președinte ANPA, Ioan Dobroțchi a urmat cursurile Universității din Galați, Facultatea T.C.P.A.T.P., pe care a absolvit-o în anul 1985, cu specializarea inginer piscicol.

Coincidență sau nu, fericitul câștigător al concursului organizat pentru șefia instituției a fost coleg de facultate cu Gherghe Ștefan, fost președinte ANPA – lucru pe care a uitat să-l menționeze în CV-ul de la minister, actualmente secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din anul 2019 – numit de premierul de atunci, Ludovic Orban; dar și director general suspendat la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional de Pescuit(AMPOP). Aceasta din urmă o conduce din primăvara acestui an, mai precis din luna aprilie când s-a clasat pe prima poziție în cadrul concursului pentru ocuparea funcției respective.

Printre competențele și cunoștințele de operare ale calculatorului, așa cum apar în CV-ul domniei sale, se află și Internet explorer și Google chrome.

Același document arată că Ioan Dobroțchi a fost între anii 1992 – 1994 șef de fermă la Piscicola Sultana din cadrul I.P. Oltenița, iar din anul 1994 a devenit director general al acestei întreprinderi.

Din anul 2000, după marea privatizare din agricultură a guvernului CDR, și până în anul 2020, acesta devine asociat și administrator al SC Otfish SRl, care administrează ferma piscicolă Sultana din comuna Mănăstirea, județul Călărași, cu o suprafață de 1.549 ha de luciu de apă.

De anul trecut ocupă postul de inginer-șef la aceeași firmă, Oltfish, dar a devenit patronul unei alteia din domeniu, respectiv Inaflor SRL care nu mai avusese profit din anul 2011 și care în 2020 a înregistrat un profit de 83.000 lei. Atât Oltfish cât și Inaflor au afaceri în domeniul acvaculturii și pisciculturii.

Ovidiu Ghionu

Lasă un răspuns