„NU VĂ LĂSĂM SĂ ÎNGROPAȚI CULTURA!” • Delta Dunării News

Greva japoneză continuă și la Constanța

„Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța mulțumește tuturor membrilor pentru participarea la greva japoneză de ieri, 4 aprilie. De asemenea, suntem recunoscători pentru susținerea manifestată de colegii care nu fac parte din sindicat, de managerii instituțiilor în care activăm, de publicul larg și de prietenii din mass-media. Vă mulțumim!
Sprijinul dumneavoastră ne face să ne simțim vizibili, apreciați pentru munca noastră și ne întărește sentimentul că nu suntem singuri împotriva unui sistem defect, condus de persoane care funcționează în baza unor valori greșit orientate.
Felicităm modul eficient în care Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia” a organizat acest protest la nivelul întregii țări, impactul său atrăgând și atenția presei internaționale.
Suntem surprinși să constatăm însă că acest freamăt general nu a stârnit nici o reacție a guvernanților? Nu! Suntem dezamăgiți? Da! Dar nu suntem descurajați! Anunțăm continuarea grevei japoneze până vom obține respectul cuvenit. Indiferența manifestată de ei ne alimentează acțiunile de protest, care vor culmina cu declanșarea grevei generale.
Așadar, de astăzi vom lansa o nouă modă în vestimentația lucrătorilor din muzee și biblioteci: purtarea banderolei albe ca simbol al rezistenței împotriva bătăii de joc și discriminării manifestate de guvernanți.
”, precizează președintele Sindicatului Ovidius, Oana Grigoruță.

Ieri a început greva japoneză organizată de Federația Sindicală CULTURMEDIA care reclamă subfinanțarea muzeelor și bibliotecilor din țară, nivelul salarizării aproape de pragul sărăciei, discriminarea relativ la alte categorii socio-profesionale.

La Tulcea s-au raliat protestului și salariații Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea. Aceștia au purtat banderole albe pe parcursul zilei de ieri chiar și în timpul activităților cultural-educative organizate în instituție.

„La revendicările generale se adaugă o serie de nemulțumiri ce țin de aplicarea actelor normative ce reglementează determinarea condițiilor de muncă, precum și lipsa Contractului Colectiv de Muncă. Salariul mediu net la biblioteca din Tulcea este de 3.400 de lei/lună – cu 1.500 mai puțin față de salariul mediu net la nivel național, în condițiile în care majoritatea angajaților sunt încadrați pe studii superioare, la maxim, iar media vechimii în muncă este de peste 16 de ani. Conform calculelor noastre, din cauza inflației și a creșterii prețurilor, în ultimii 3 ani un procent de cca 30% din veniturile bibliotecarilor s-a transformat în hârtie fără valoare”, a declarat Ovidiu Ghionu, unul dintre reprezentanții salariaților.

Protest al salariaților din biblioteca județeană Tulcea

Contactată telefonic de reporterii TVR1, Ministrul Culturii, Raluca Tucan, a refuzat să comenteze cererile protestatarilor. Cu câteva zile în urmă acesta promitea public creșteri salariale de 20%, atât pentru lucrătorii din muzee cât și pentru bibliotecari. Nici premierul Marcel Ciolacu nu a avut vreo reacție până la această oră.

Estimările CULTURMEDIA arată că o mărire de 30% a tuturor salariilor personalului din muzee și biblioteci ar avea un impact bugetar anual de 116 milioane de lei pe an, respectiv 5% din ceea ce înseamnă veniturile salariale din sistemul de sănătate.

CULTURMEDIA arată că în lipsa soluțiilor pentru revendicările formulate se va proceda la organizarea grevei generale, undeva în a a doua decadă a lumii mai.

Redacția