Ordinul de prohibiție la pescuit, pentru anul 2020, a fost emis

Până la urmă, miniștrii demiși ai guvernului Orban, cei ai agriculturii și mediului, și-au luat inima-n dinți și au semnat ordinul comun prin care se instituie perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului în anul 2020, cu o prevedere extinsă și în anul 2021, în ceea ce privește știuca. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial, azi, 4 martie 2020.

Prohibiția generală, pentru toate formele de pescuit, începe pe data de 4 aprilie și se termină pe 2 iunie, inclusiv, fiind valabilă timp de 60 de zile.

Există și câteva excepții, iar cele mai relevante se referă la:

#apele ce constituie frontieră de stat unde pescuitul este interzis în intervalul 19 aprilie – 2 iunie (45 de zile);

#șalăul și bibanul intră sub protecția legii pe data de 23 martie, până pe 2 iunie, inclusiv;

#știuca este prohibită începând cu data de 4 martie și până pe 15 martie (numai 11 zile), și în anul 2021, în perioada 1 februarie-15 martie.

În Deltă, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pescuitul scrumbiei, pentru cele trei forme de pescuit, comercial, recreativ/sportiv și familial este interzis în perioada 24 martie – 2 aprilie, inclusiv. Chiar și așa, un alt articol rebel stipulează că pescuitul acestei specii, în regim familial, poate fi practicat numai în perioada 9 – 18 aprilie, inclusiv, folosind maximum 2 setci. Ca și anul trecut, capturile accidentale de ciprinide asiatice se pot reține.

În mare, ordinul de anul acesta, făcut la rându-i parcă „pe genunchi” – după logică și coerență; este un copy-paste după cel de anul trecut, cu excepția calendarului și a câtorva „fitile”.

Modificările pentru Delta Dunării se referă la introducerea în sezonul turistic a pescuitului la setcă, cu setci compuse (ave) având latura ochiului plasei de a= 70/100 mm, 2a=140/200 mm, în perioada 1 iunie – 30 septembrie (deci cu o zi înainte de terminarea prohibiției) și la eliminarea prevederilor care limitau capturile de crap și știucă, în cazul pescuitului recreativ – acestea revenind la cele 5 kg/zi/pescar, fără limitele de anul trecut referitoare la număr și greutate.

Cu excepția Lacului Razelm, setcile intră în deplinătatea puterilor la 1 octombrie, odată cu năvoadele, acestea din urmă fiind ținute în frâu numai de cota de 100 cm de la Tulcea care interzice folosirea lor.

Unii dintre pescarii recreativi stau liniștiți și în 2020: pot dispune în continuare de clonc, pripon și paragat.

Speciile stric protejate tot timpul anului, precum și dimensiunile minime ale peștilor sunt aceleași.

Ovidiu Ghionu

1
Comentarii și discuții:

Please Login to comment
1 Comment authors

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
newest oldest
Notify of
Gălușcă Adrian

Prohibiția la stiuca, a fost data ff tirziu, ca să poată Dumnealor să-și facă plinul ca doar e 200 RON kg. de icre. În rest tot noi pescarii cu undita și permis și tem limitați iar pescuitul “familial” = industrial, este la liber ca doar de acolo maninca TOȚI FUNCȚIONARII CARE SINT PLĂTIȚI SA APERE DELTA DUNĂRII ȘI FAUNA PISCICOLA. Sint atita luciuri de apa în tara care au fost chelie cu plasele în pescuit industrial și singura “vaca” de muls a rămas Delta Dunării, BRAVO VOUĂ DRAGI CONDUCATORI..!!!!!!