Duminică, 8 iunie 2025, este prima zi de pescuit după prohibiția anului 2025 pentru toate formele practicate în România, respectiv comercial(industrial), familial, recreativ sau de competiție.
Deși an după an se perpetuează forme extreme de braconaj piscicol, cu sute de kilometri de plase confiscate, dosare penale pentru braconaj și bunuri reținute, iată că pescarii au din nou permisiunea să pescuiască cu plasele, iar ceilalți, cu undițele și lansetele, pot să iasă în natură și să-și urmeze chemarea incurabilă, pescuitul.
În Delta Dunării noua lege a pescuitului și aplicabilitatea în rezervație este destul de ambiguă, iar lucrul acesta este amplificat de lipsa de interes a autorităților pentru precizarea clarificărilor necesare. Legislația subsecventă, învechită și discriminatorie, cum ar fi ordinul care interzice pescuitul recreativ pe unele lacuri și canale unde cel comercial este permis, pare la kilometri distanță orice reper moral, de noile prevederi, precum și de realitățile zonei.
Pescarii recreativi – între pasiune și responsabilitate
Pescuitul recreativ este mult mai mult decât o simplă activitate de agrement – pentru sute de mii de români, este o adevărată pasiune, o formă de relaxare în mijlocul naturii și o tradiție transmisă din generație în generație. Odată cu deschiderea sezonului, pescarii recreativi revin pe malurile apelor înarmați cu răbdare, undițe și speranțe de capturi memorabile. Totuși, rolul lor nu este doar acela de a se bucura de natură, ci și de a o proteja. Prin respectarea cotelor de captură, a speciilor protejate și a dimensiunilor legale, pescarii recreativi contribuie direct la menținerea echilibrului ecologic și la conservarea resurselor piscicole pentru viitor. În special în zone sensibile, cum este Delta Dunării, comportamentul responsabil al fiecărui pescar contează enorm.
Deschiderea sezonului de pescuit nu este doar un eveniment calendaristic, ci o sărbătoare a legăturii profunde dintre om și natură. Fie că pescuim din plăcere, din tradiție sau din dorința de a petrece timp în aer liber, e important să nu uităm să iubim natura. Respectul pentru mediu, pentru pești și pentru ceilalți pescari transformă această activitate într-o experiență valoroasă, de care ne putem bucura cu toții și peste ani.
Așadar, undițele sunt pregătite, apele sunt din nou deschise, iar natura ne așteaptă pe toți deopotrivă. Să o înțelegem și să protejăm! Pescuit responsabil și fir întins tuturor!
Ovidiu Ghionu