Pericol iminent: geamanduri nesemnalizate pe șenalul navigabil Sulina-Tulcea
Cineva vede pe întuneric…
Nici anul acesta navigatorii nu au scăpat de problemele cauzate de lipsa semnalizării luminoase a balizelor de navigație amplasate pe Dunăre. Deși deplasarea navelor pe timp de noapte este interzisă, în multe cazuri se circulă din varii motive, iar pericolul crește în special pentru ambarcațiunile de viteză, nedotate cu radare performante deoarece timpul de reacție este foarte scurt pentru a evita un astfel de obstacol. Cu o viteză de 40 Km/h șansele de a scăpa cu viață dintr-o asemenea coliziune sunt foarte mici pentru că după impact există și posibilitatea scufundării bărcii avariate.
De la Sulina la Tulcea sunt amplasate 41 de geamanduri care semnalizează navigația navelor și ambarcațiunilor. Se pare că, în momentul de față, nu funcționează un număr de 9 dintre acestea: 3 până la Crișan iar restul de 6, pe ruta Crișan-Tulcea. În principal, motivele țin de furtul panourilor solare care alimentează acumulatoarele acestora. Unora le trebuie acasă fără să conștientizeze că astfel pun în pericol vieți. Un episod din trecut marchează o descindere a Poliției la un astfel de personaj care a scăpat nevătămat, fără dosar penal, după ce și-a însușit sistemul de semnalizare al unei balize, cu GPS cu tot, datorită căruia a și fost prins.
Chiar și așa, Administrația Fluvială a Dunării de Jos, în calitate de administrator al Dunării maritime și fluviale, în ale cărei portofoliu de atribuții intră și semnalizarea costieră și plutitoare, poate că ar trebui să privească mai atent acest aspect pentru că riscul este enorm iar pierderile materiale reprezintă partea cea mai norocoasă a unei eventuale coliziuni.
George Dunăreanu