Pescar salvat pe Canalul Sireasa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au intervenit pentru salvarea unui cetățean român care căzuse în Canalul Sireasa, în timp ce se afla la pescuit.

În data de 05.11.2019, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au fost informați de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” Tulcea că un bărbat aflat la pescuit pe Canalul Sireasa a căzut în apă și ne solicită sprijinul.

Imediat, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o ambarcațiune rapidă și un autoturism de intervenție, pentru identificarea acestuia. De asemenea, la intervenție a participat și un polițist din cadrul Postului de Poliție Ceatalchioi.

La scurt timp, persoana a fost identificată, scoasă din apă și adusă în siguranţă la mal.

Bărbatul, cetățean român în vârstă de 69 de ani, a fost transportat în localitatea Tudor Vladimirescu de unde a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea, comunică Garda de Coastă.

Din informațiile suplimentare oferite de ISU Tulcea, bărbatul a fost găsit blocat într-o zonă mlăștinoasă, locație din care a apelat la numărul de urgență 112. 

(G.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.