Pe scurt

Pescari recuperați de Garda de Coastă pe brațul Chilia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au
intervenit  în sprijinul a doi cetățeni străini care se aflau la bordul unei ambarcațiuni,
rămasă fără propulsie pe Dunăre.
În data de 09.08.2019, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul
Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au fost informați telefonic de către un localnic,
despre faptul că o ambarcațiune în care se aflau două persoane plutește în derivă pe
Brațul Chilia, din cauza unor defecțiuni tehnice.
Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, deplasându-se în zonă cu o
ambarcaţiune rapidă, iar la scurt timp, barca cu cele două persoane aflate la bord a fost
identificată și adusă în siguranţă în localitatea Chilia Veche.
Cele două persoane, cetățeni Ungaria, în vârstă de 39, respectiv 47 de ani, nu au
avut nevoie de asistență medicală. Cei doi pescari au declarat că, în timp ce se aflau la
pescuit, motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie, nu
se mai puteau întoarce la mal, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

(G.D.)

One thought on “Pescari recuperați de Garda de Coastă pe brațul Chilia

Lasă un răspuns