Pesta și porcul plasate la A.A.S.N.A.C.P.
Guvernul Dăncilă a decis ca Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu abrevierea din titlu, să elaboreze legislația pentru stabilirea și dimensionarea tipurilor de exploatații de animale din România astfel încât măsurile de control pentru pesta porcină să poată să fie aplicate. Probabil acesta este motivul pentru care măsurile nu au fost aplicate. Pentru că tipurile și mărimea fermelor de animale, în special cele de mistreți din Delta Dunării, nu au fost precizate într-o lege.
Mai departe, tot prin același act normativ, se prevede că instituția respectivă – creată pe vremea Guvernului Ponta ca instituție autonomă, ruptă din Ministerul agriculturii; asigură finanțarea personalului ministerului și a structurilor din subordine care au ca atribuții monitorizarea și combaterea pestei porcine africane.
Domnii care au frecat bine inexistentele rachete anti-grindină s-au trezit de odată că fac propuneri de legi pentru exploatațiile de animale dar și că decontează cheltuielile celor cu atribuții în eradicarea pestei porcine, din alte structuri ale ministerului!
Oare care o fi fost motivația unui astfel de demers: s-a descoperit, peste noapte, că A.A.S.N.C.A.P. are capacitatea administrativă să facă propuneri de legi în domeniu sau că știe cel mai bine ce să plătească din acțiunile de eradicare a focarelor pestei!?
Din păcate, nimic nu duce spre o fundamentare logică, realistă a unei astfel de decizii. Mai degrabă, măsura se încadrează în tipologia celei care a mutat A.R.B.D.D. din subordinea Ministerului Mediului în cea a Secretariatului General al Guvernului(S.G.G.).
La fel de imbecilă!
Ovidiu Ghionu