Pește confiscat de la patru cetățeni din Cluj

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit patru cetăţeni români care dețineau 130 kilograme de pește, fără documentele de proveniență.

În data de 06.10.2020, în jurul orei 11.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza municipiului Tulcea, pentru control, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau patru cetățeni români, cu vârste cuprinse între 37 și 62 de ani, cu domicilul pe raza judeţului Cluj.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, colegii noștri au descoperit cantitatea de 130 kg peşte, diferite specii, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente de proveniență.

În cauză, cantitatea de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte, precizează comunicatul Gărzii de Coastă.

G.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.