Pe scurt

Pește confiscat în localitatea Ostrov, județul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competență doi cetăţeni români care transportau, cu două autoturisme, peste 200 kilograme peşte,diferite specii, fără documente legale.

*În data de 07.03.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, județul Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control în zona trecerii cu bacul, un autoturism, înmatriculat în România, condus de un cetățean român, cu domiciliul pe raza municipiului București.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 220 kg peşte, diferite specii, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte și deținerea uneltelor de plasă tip monofilament.

*Câteva ore mai târziu, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea, județul Tulcea, au oprit pentru control pe raza localității Garvăn, un autoturism, înmatriculat în România, condus de un cetățean român, cu domiciliul pe raza judeţului Galați.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, colegii noștri au descoperit cantitatea de 18,8 kg peşte, din familia sturionilor, în stare congelată, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente de proveniență, se precizează în Buletinul informativ al Gărzii de Coastă.

(O.G.)

Lasă un răspuns