Pește confiscat la Chilia Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au depistat, în zona de competență, doi cetăţeni români care transportau, într-un autoturism, aproximativ 90 kilograme de pește, fără documente legale.

În data de 10.12.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității Chilia, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau cetățenii români T.L. și P.L., în vârstă de 33, respectiv 40 de ani, domiciliați pe raza județului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în habitaclul autovehiculului, cantitatea de 89 kilograme de peşte, diferite specii, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente de transport.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun, transmite Garda de Coastă.

(O.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.