Platformă pentru gunoiul de grajd la Valea Nucarilor
Locuitorii din localitatea Valea Nucarilor, județul Tulcea, au, de acum, la dispoziţie propria platformă comunală de depozitare a gunoiului de grajd cu o capacitate de 1.800 de metri cubi/an. Investiția totală pentru amenajarea acesteia a fost de 1.810.826 lei, din care bugetul local a contribuit cu 6.7%, restul fiind asigurat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, însemnând peste 1.689.500 lei.
Investițiile finanțate de MMAP oferă fiecărei autorităţi locale, pe lângă platforma propriu-zisă, și un set de utilaje destinat colectării, manevrării, compostării și împrăștierii gunoiului de grajd (un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o mașină de împrăștiat compostul și o cisternă vidanjă).
UAT-urile vor decide asupra modului în care costurile de exploatare a platformei urmează a fi acoperite, printr-o Hotărâre a Consiliului Local propriu.
Compostul rezultat (mranița) va putea fi valorificat prin vânzare, împrăștiere pe terenurile agricole sau, în funcție de contractul încheiat cu fermierii, va putea fi returnat acestora pentru uz propriu. Practic, UAT-urile vor fi în măsură să preia gunoiul de grajd provenit de la animalele din gospodării și ferme mici, de până la 100 unități vită mare.
Ca urmare, crescătorii de animale au acum mai multe facilități pentru colectarea gunoiului de grajd, prin platformele comunale construite în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN), asigurându-se astfel condițiile necesare pentru depozitarea corectă şi avantajoasă a bălegarului, conform Codului de Bune Practici Agricole.
Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 80 de comunități locale.
foto: Lumea Satului
G.D.