PNDR – trimestrul I 2019: ITI Delta Dunării
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat pe pagina sa Calendarul indicativ de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor de finanțare pentru PNDR. Submăsura sM7.6, accesibilă prin mecanismul ITI Delta Dunării, se referă la “Încurajarea dezvoltării locale în zonele rurale”, oferindu‐se sprijin pentru studii și investiții asociate cu întreținerea, refacerea și modernizarea patrimoniului cultural și natural al satelor al peisajelor rurale și al siturilor de înaltă valoare naturală, inclusiv cu aspectele socio‐economice conexe, precum și acțiuni de sensibilizare ecologică.
Mecanismului ITI Delta Dunării i-a fost stabilită suma de aproximativ 45 milioane de euro pentru protejarea patrimoniului cultural, bani ce pot fi contractați până în anul 2023 prin Programul Operațional Regional și care au ca destinație conservarea monumentelor istorice – lista pentru Județul Tulcea poate fi consultată la: www. http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice), iar obiectivele specifice includ:
- Restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentelor istorice;
- Dotări interioare (instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie);
- Dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil;
- Activități de marketing și promovare turistică a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia, în cadrul proiectului.
(O.G.)