Punctul vamal Isaccea-Orlovka a primit undă verde

Aprobată în ședința de Guvern, de peste o săptămână, hotărârea care înființează punctul vamal între localitățile Isaccea(România) și Orlovka(Ucraina) a fost publicată ieri, în monitorul oficial. După ani buni de turbulență politică în țara vecină, acesta reprezintă rezultatul eforturilor conjugate ale statului român, ale autorităților locale dar și ale unor investitori privați interesați de realizarea acestui proiect.

Pentru Județul Tulcea și Orașul Isaccea înființarea unui punct de frontieră cu Ucraina se naște o premisă de dezvoltare economică, socială dar și culturală generată atât de anticipatele schimburi economice dar și de tranzitul zilnic de frontieră.

”Investiția va fi realizată de o firmă privată, respectiv Navrom Bac SRL Galați, care a obținut deja autorizația de construcție, cu termen de finalizare de 4-5 luni. Aceiași firmă va asigura și administrarea punctului vamal precum și tranzitul cu navele dintre cele două localități”, ne-a declarat primarul orașului Isaccea, Anastase Moraru. Domnia sa a mai afirmat că partea ucraineană este mult mai avansată cu construcția, acesta fiind ridicată în proporție de 80%.

Conform hotărârii respective infrastructura portuară va fi asigurată de un ponton de acostare pentru nava de tip RO-RO care va deservi tranzitul naval iar cea rutieră va cuprinde managementul fluxurilor de marfă și de călători, parcări, platforme betonate, șosea și alei pietonale.

În ceea ce privește spațiile necesare desfășurării activităților specifice poliției de frontieră și a biroului vamal, acestea vor fi parte a clădirii administrative principale care va cuprinde spații pentru comisionarii vamali, vestiare, camera de intervievare și persoane refuzate, încăpere pentru persoanele reținute și alte dotări conforme cu cerințele unui punct vamal. De asemenea, proiectul prevede și un corp separat pentru solicitanții de azil ce va fi format din patru dormitoare, trei băi. Pe lângă acesta va funcționa și o clădire de carantină compusă din două camere cu băile aferente.

Personalul va fi format din 37 de polițiști de frontieră conduși de un ofițer șef de punct secondat de 4 ofițeri precum și din 24 de inspectori vamali. Deci, un total de 61 de angajați care numai prin numărul ar fi adus un aport semnificativ fragilei economii a orașului.

 

Lasă un răspuns