Radare în Tulcea, în perioada 15-17 mai
În perioada 15 – 17 mai a.c., Poliţia Rutieră Tulcea va desfăşura, pe raza județului, acţiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație.
Din datele statistice a rezultat că, în perioada 01.01. – 14.05.2020, pe drumurile deschise circulaţiei publice din judeţul Tulcea s-au produs 16 accidente rutiere grave soldate cu decesul unui număr de 6 persoane şi rănirea gravă a altor 16.
Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave au fost: alte preocupări de natură a distrage atenția, abateri pietoni, viteza și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Obiectivele acțiunii sunt: creşterea vizibilităţii poliţiei rutiere, prin prezenţa activă a polițiștilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat din mediul rural și urban; combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului și a celor care nu dețin permis de conducere; respectarea regimului legal de viteză; combaterea deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice; respectarea normelor rutiere de către bicicliști, pietoni și căruțași .
Polițiștii vor acționa pe drumurile publice din municipiu și județ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de viteza excesivă, având în vedere faptul că, aceasta ramâne în continuare una din principalele cauze ale accidentelor rutiere cu urmări grave.
Astfel, în cadrul acțiunii vor fi folosite echipamentele de supraveghere video a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și sancționarea acestora.
Prezența aparatelor RADAR are în primul rând un scop preventiv, de reducere a vitezei și sporirea atenției participanților la trafic, polițiștii tulceni acționând în vederea determinării conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere.
De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii rutieri vor aplica măsurile legale în toate cazurile de nerespectare a legislației în domeniu.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor de vehicule să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule, de asemenea folosirea centurii de siguranță obligatorie, să circule cu o viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, iar pentru un plus de siguranţă, să păstreze distanţa în mers între vehicule, informează IPJ Tulcea.
(G.D.)