Rețea de traficanți de pește descoperită: 150 de percheziții domiciliare

O rețea europeană de traficanți de pește a fost destructurată. Membrii acesteia acționau în mai multe țări și vindeau peștele în România. La mega afacere se pare că participau sute de persoane de pe teritoriul Spaniei, Italiei, Franței, Ungariei și României. Potrivit poliției române, în țară, polițiștii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Ploiești, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș. Alături de ei sunt și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania. În Tulcea, perchezițiile continuă și la această oră.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST și EUROPOL.

Cum funcționa gruparea

Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului.

Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.

Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.

Traficanții nu funcționau după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționau pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.).

  • 30 de tone de pește, impropriu consumului, confiscate

În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracționale, iar toate informațiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.

În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum și deținere, transport și comercializarea  fără documente legale a peștelui.

Documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.

(G.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.