Sardeluța marinată, produs de indicație geografică protejată
Comisia aprobă o nouă specialitate tradițională garantată românească: „Sardeluță marinată”.
UPGRADE, 18 iulie 2024
Precizări MADR legate de confuzia termenilor „sardeluță” și „șprot”
„Denumirea „Sardeluță marinată – STG” a primit denumirea “ Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – STG”, în urma finalizării opoziției cu R. Bulgară. Comisia Europeană a declarat admisibilă opoziția R. Bulgară, prin motivarea că respectă prevederile din legislația pe sisteme de calitate europene (Reg. nr. 1151/2012), respectiv:
“Art. 18 […]
3) Dacă se demonstrează, în cadrul procedurii de opoziţie menţionate la articolul 51, că denumirea este, de asemenea, utilizată într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă pentru a distinge produse comparabile sau produse care au o denumire identică sau similară, decizia privind înregistrarea, luată în conformitate cu articolul 52 alineatul (3), poate prevedea ca denumirea specialităţii tradiţionale garantate să fie însoţită de menţiunea „fabricat potrivit tradiţiilor”, urmată imediat de numele ţării sau regiunii respective. […]”
În vederea dobândirii protecției europene, documentația a fost înaintată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) de către grupul aplicant ASOCIAȚIA „RO PESCADOR” (format din operatorii economici: DELTAICA SEAFOOD S.R.L. (procesator) și furnizor materie primă: INTERFRIG FISH S.R.L. și BBG ACCES CONSULT S.R.L.).”
„Sardeluța marinată” se obține prin marinarea șprotului (se pot obține astfel trei feluri diferite, în funcție de ingredientele utilizate la marinat) și apoi umplerea acestuia cu umplutura dorită. Prin adăugarea unui sos pe bază de vin, a uleiului de floarea-soarelui sau a uleiului de floarea-soarelui cu ardei iute peste șprotul marinat și aromatizarea acestuia cu diferite ingrediente, produsul dobândește gusturi distincte, cu calități organoleptice specifice.
În mod tradițional se utilizează următoarele ingrediente pentru marinarea peștelui: sare fără iod, oțet de vin, vin alb, zahăr, ulei de floarea-soarelui, boia dulce, ardei iute, boabe de piper negru, frunze de dafin, piper întreg și semințe de coriandru.
Denumirea produsului indică specificitatea materiei prime – șprotul cu cap și eviscerat – și metoda de preparare (marinarea).
Sardina conține 1950mg de omega 3 la 80 de grame de carne, mai mult decât o porţie de somon sau ton şi, în general, decât orice alt aliment. În plus, au multă vitamina D, benefică pentru organism.
Zona Dobrogei, pe categoria food, mai contabilizează și alte produse de indicație geografică protejată (IGP), cum ar fi: Scrumbia de Dunăre afumată, Plăcinta Dobrogeană sau Batogul deltaic de sturion.
Comisia Europeană a schimbat de curând regulamentul de înregistrare a acestor produse, procesul fiind unul mai facil și mai scurt pentru obținerea certificării. Conform acestuia principalele categorii sunt: Denumirea de origine protejată (DOP), Indicația geografică protejată (IGP), Indicația geografică pentru băuturi spirtoase (IG), Specialitatea tradițională garantată.
Ovidiu Ghionu