În prim-plan

Scrisoare deschisă către  Prim – Ministrul României, dl. Marcel Ciolacu

În preambulul protestelor anunțate de salariații din muzee și biblioteci(n.r.)

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” afiliată CNS Cartel Alfa a luat act cu îngrijorare și consternare de declarațiile publice pe care le-ați lansat în spațiul public, ieri 15.05.2024, care jignesc și desconsideră profund o întreagă categorie profesională – cea a angajaților din sistemul public al protecției patrimoniului cultural național, respectiv din muzeele publice acreditate, conform legii, din România.

În aceste declarații, o premieră tristă în istoria postdecembristă a României, un înalt oficial al statului român instigă la încălcarea prevederilor legale în vigoare referitoare la Codul Muncii, protecția patrimoniului cultural mobil și legea voluntariatului și dezinformează accentuat opinia publică, acuzând un corp profesional de elită de șantaj și neîndeplinire a obligațiilor de serviciu.

Domnule Prim-Ministru, discuțiile pentru remedierea situației aberante pe care tot Guvernul României a generat-o prin efectele OUG 128/2023, prin care ați destabilizat total situația din muzeele și bibliotecile publice, încălcând toate principiile legate de salarizarea echitabilă la muncă, atribuții și pregătire egale, au început, la sediul Guvernului încă din ianuarie 2024. Au fost doua întâlniri la sediul Guvernului, în care v-a fost prezentată, prin intermediul Cancelariei și în prezența Ministrului Culturii, situația halucinantă pe care ați generat-o! Astfel, prin efectele OUG 28/2023, ați reușit contraperformanța să umiliți tot personalul care gestionează, manipulează, diseminează, păstrează și cercetează 90 % din tezaurul cultural al României și așa discriminat de diferențele uriașe de salarizare față de instituțiile de spectacol! Ați creat situații aberante, în care cea mai înaltă treaptă de salarizare din muzeele publice acreditate are salariul de încadrare cu 20 de lei mai mic decât al unui debutant dintr-un muzeu ce are ca ordonator de credite Ministerul Educației! Iar pentru funcțiile similare cu vechime, complexitate a sarcinilor și încadrare pe cea mai înaltă treaptă profesională, diferențele de salarizare ajung până la 4000 de lei. De aceea, afirmațiile dumneavoastră cu privire la “șantaj” și lipsa negocierilor sunt încărcate de neadevăr și, cel mai elegant spus, bizare și discriminatorii!

Noaptea Muzeelor este un eveniment pe care, an de an, muzeele publice din România îl organizau din fondurile lor proprii și cu voluntariatul personalului din muzee. La nivel  național, evenimentul era doar coordonat pentru unificarea activităților și diseminare unitară de către un ONG – RNMR, și nu de către o autoritate publică! Afirmațiile dumneavoastră, în condițiile în care evenimentul se desfășoară după orele de program, sâmbătă și în timpul liber al personalului din muzee, cu privire la obligativitatea prezenței personalului, denotă o instigare la muncă forțată și la grave încălcări ale Codului Muncii, în condițiile în care sunteți, sau ar trebui să fiți, garantul respectării legilor statului român. Iar dacă sunt doar rezultatul unei informări viciate, vă rugăm să verificați din surse credibile și să dispuneți măsuri, dacă cineva v-a dezinformat!

Cât despre amenințările voalate, iarăși unice în istoria postdecembristă la adresa unei întregi categorii profesionale, ele pot denota o necunoaștere a legislației specifice din România. Domnule Prim-Ministru, nu puteți suplini, nici dumneavoastră și nici colegii dumneavoastră miniștri personalul acreditat din muzeele publice din România, nici măcar în calitate de voluntari, în condițiile acestea! Ați încălca o serie de legi, inclusiv Legea Voluntariatului, în care se specifică clar că activitatea voluntarilor nu poate suplini sau dubla atribuțiile personalului din instituțiile în care se desfășoară activitatea de voluntariat. Vă punem totuși la dispoziție, un contract de voluntariat și vă așteptăm în oricare dintre muzeele publice, pentru 4 ore pe zi, poate așa veți ințelege ce presupune munca de gestionare a patrimoniului cultural și nu veți mai ieși în spațiul public cu afirmații de tipul “ boicotează niște copii să viziteze muzeele” sau “angajații să-și facă treaba pentru care sunt plătiți”! Veți avea atunci ocazia să vedeți un domeniu subfinanțat dramatic, cu o lipsă cronică de personal, în care angajații acestuia, pe care ii blamați din Olimpul guvernamental, plătiți cu minimul pe economie, îndeplinesc sarcini ce pot umple cu ușurință trei – sau chiar patru fișe separate de post. Vă invităm voluntar, alături de miniștrii dumneavoastră, în depozite, săli de expoziții, pe șantierele arheologice, în zona atelierelor de educație pentru copii și adulți, la lecțiile noastre deschise, cu care sprijinim sau chiar suplinim sistemul de învățamânt, în laboratoarele de restaurare și conservare, în “bucătăria” în care se șlefuiesc marile expoziții internaționale la care apoi tăiați festiv panglici!  De altfel, ultima expoziție la care vă fotografiați gânditor în fața unei hărți, la Roma, era rodul muncii acestor muzeografi români, aceeași pe care astăzi îi desconsiderați, jigniți și îi condamnați la extincție ca domeniu.

Cât despre afirmația emoțională cu blocarea copiilor ce doresc să viziteze muzee, vă informăm că aceștia au gratuități în tot timpul anului, în toate vacanțele școlare, muzeele publice din România excelând în a organiza programe și proiecte speciale, evenimente și programe educaționale specifice, cu același personal, din ce în ce mai redus. Vă solicităm, de asemenea, să nu amestecați copiii și slujbașii culturii românești în declarații populiste, cu scop electoral!

Mentionăm că pe data de 18 mai 2024 toate muzeele din România funcționează, ca în fiecare weekend din an, în conformitate cu programul normal de lucru stabilit prin Regulamentul Intern!!

Așadar, pentru această ediție aniversară a Nopții Muzeelor, angajații din 80% din muzeele publice  din România, altele decât cele ce au ca ordonator de credite Ministerul Educației, au hotărît să vă ofere oportunitatea culturală de a vizita doar entitățile pentru care Guvernul, în înțelepciunea sa, a considerat că merită o recunoaștere a muncii. 

Acțiunile de protest nu vizează așadar o creștere salarială cu 20%, insuficientă pentru remedierea inechităților, dar acceptată ca promisiune publică și NEONORATĂ a Guvernului încă din februarie 2024, ci un set complex de revendicări profesionale, care să salveze de la neantizare și anihilare acest domeniu, al patrimoniului cultural, devenit doar prilej de împăunare patriotardă. Setul de revendicări, pe care federația noastră l-a făcut public încă din luna martie, în Declarația Manifest, pentru neuitare si o corectă informare,  îl atașăm prezentei scrisori deschise!

Federația CulturMedia, în numele tuturor angajaților din muzeele și bibliotecile publice din România, altele decât cele din subordinea Ministerului Educației, reprezentând peste 90% din personalul angajat în domeniu, vă solicită scuze publice pentru afirmațiile nefondate și cu greu calificabile ca responsabile pentru un înalt oficial guvernamental! Vă așteptăm la ediția aniversară din acest an a evenimentului Noapte în Muzeele din România, sâmbătă 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor, ce se va desfășura între orele 16.00 și 19.00 în fața Ministerului Culturii și de la ora 19.45 în Piața Victoriei, alveola centrală!

Domnule Prim-Ministru, cultura contează, poate și trebuie să fie un important și consistent contributor la PIB–ul național,  iar Dumneavoastră trebuie să fiți garantul dezvoltării acestui domeniu, esențial pentru sănătatea unei națiuni și pentru un parcurs european firesc al României.

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia”, președinte George Balaci

Lasă un răspuns