Sesiunea Națională de Comunicări „PATRIMONIUL ȘI EDUCAȚIA ÎN MUZEELE DE ARTĂ DIN ROMÂNIA”, ediția a III-a

Astăzi, ora 9:30, la Casa Avramide din str. Progresului, nr. 32, va avea loc deschiderea oficială a lucrărilor Sesiunii Naționale de Comunicări „PATRIMONIUL ȘI EDUCAȚIA ÎN MUZEELE DE ARTĂ DIN ROMÂNIA”, manifestare cultural – științifică aflată anul acesta la cea de-a III-a ediție.

Organizatori: Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și Asociația de Dezvoltare Regională ”Aegyssus”

Ce spun organizatorii:

” Lucrările sesiunii se vor desfășura la Tulcea, în perioada 10 -11 octombrie 2019 și vor avea în vedere următoarele teme de discuție:

– A. Conservare și restaurare în muzee;
– B. Educație și marketing muzeal;

În acest an s-au înscris la eveniment, alături de reprezentanții instituției gazdă sau a instituțiilor din județul Tulcea, specialiști din cadrul diferitelor muzee din România cu activitate relevantă în domeniul muzeologiei sau restaurării/conservării bunurilor culturale: Muzeul Municipal Câmpulung Muscel, Muzeul Național Bran, Muzeul Județean Argeș, Muzeul Județean Buzău, Complexul Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Muzeul Militar Național Constanța, Muzeul de Istorie Suceava, Muzeul Național de istorie și Arheologie Constanța, ș.a.

Toate lucrările prezentate vor fi publicate în DOBROART – Anuarul Muzeului de Artă Tulcea, publicație ajunsă în acest an la cea de-a treia apariție editorială și care se bucură de un real succes la nivel național.

Cu ocazia evenimentului, se va organiza și finisajul Bienalei Internaționale de Pictură „Alexandru Ciucurencu”, expoziție-concurs desfășurată la Tulcea în perioada 6 septembrie – 11 octombrie 2019 și care a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Tulcea în cadrul proiectului „Expoziția de arte plastice – 2019”.”, transmite ICEM Tulcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.