Situaţia COVID-19 la nivelul judeţului Tulcea

Un comunicat de presă al Instituției Prefectului Județului Tulcea precizează că „ la nivelul județului Tulcea, la data de 16.03.2020, în spațiile de carantină instituționalizată sunt cazate 22 de persoane, numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu 131, cazuri confirmate 0. În ultimele 24 de ore au ieșit din autoizolare 3 de persoane. Privind starea de sănătate a persoanelor aflate în carantină putem declara că nu sunt probleme deosebite.

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, acțiuni efectuate de reprezentanții D.S.P., I.P.J și I.J.J, până în prezent s-au efectuat în total 594 controale din care 69 în data de 16 martie 2020. În urma efectuării acestor controale a reieșit faptul că toate persoanele controlate au respectat condițiile impuse de lege.

Considerăm că este necesar să aducem în atenția cetățenilor județului Tulcea o clarificare a termenilor pentru a nu se crea o stare de panică în rândul populației.

Contactul apropiat al unui caz confirmat este definit ca:

– Persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

– Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (de exemplu strângere de mână neurmată imediat de igiena mâinilor);

– Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19, (de exemplu în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşi);

– Persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi pe o durată de peste 15 minute;

– Persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (de exemplu sală de clasă, sală de şedinţă, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri;

– Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

Caz suspect este definit ca:

– Pacient cu infecție respiratorie acută (debut brusc al cel puțin unuia din următoarele: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respirației (creșterea frecvenței respiratorii) care necesită sau nu spitalizare și în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a întrunit cel puțin unul din următoarele criterii epidemiologice:

– A avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 SAU

– A avut istoric de călătorie internațională.

Caz confirmat este definit ca:

– o persoană cu confirmare în laborator a infecției cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele și simptomele clinice.

Facem apel la calm și informare doar din surse oficiale: comunicatele Instituției Prefectului Județ Tulcea sau ale Grupului de Comunicare Strategică constituit la nivel național, preluate de autorităţi publice locale sau servicii deconcentrate!”

De asemenea, în text se precizează că examenele scrise și cele cu probă practică pentru obținerea permisului auto se suspendă timp de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire, iar persoanele respective vor fi reprogramate ulterior. Măsuri similare se iau și în cazul eliberării pașapoartelor cât și pentru serviciul „Apostilă”:

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Tulcea

Activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare (pentru persoanele care solicită acest document de călătorie în baza dispozițiilor ar 17 1 alin 1 lit a din Legea 248 din 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare) se va realiza numai pentru persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor online.

Transmiterea pașaportului simplu electronic, de la sediul unui Serviciu Public Comunitar de Pașapoarte sau sediul unei misiuni diplomatice sau oficiu consular, la adresa de domiciliu sau reședință din țară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea prin serviciul de curierat se va face exclusiv în baza unei solicitări adresate prin email sau poștă de către titular respectiv persoana care a formulat cererea părintele sau reprezentanții legali in cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani.

Primirea cererilor privind exercitarea drepturilor la libera circulație în străinătate istoric pașapoarte sau scutire taxe vamale precum și furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple și eliberarea adeverințelor, comunicărilor corespunzătoare se va efectua exclusiv prin corespondență poștală sau electronică și numai persoanelor care prezintă documente care justifică urgentă solicitării.

Biroul Apostilă

Persoanele care se prezintă pentru depunerea și eliberarea documentelor vor avea acces într-un loc special amenajat, cât mai izolat și cât mai aproape de intrarea în instituție. Persoana care va desfășura activitatea de primire și eliberare a documentelor va fi echipată corespunzător, cu echipament de protecție. Igienizarea spatiilor destinate activității de relații cu publicul va fi realizată din două în două ore cu personalul propriu.”

(O.G.)

 

Comentarii și discuții:

Please Login to comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of