Fără categorie

Situația COVID-19 la Tulcea, 22 aprilie

Instituția Prefectului – Județul tulcea

Comunicat de presă,

Astăzi, 22.04.2020, în cadrul ședinței zilnice a Grupul de Conducere al Comitetului Județean pentru Situații de Urgența s-au discutat rezultatele acțiunilor legate de coronavirus din ultimele 24 de ore. Nu a fost raportate probleme de natura ordinii publice. Prefectul judeţului Tulcea, domnul Alexandru Cristian Iordan s-a deplasat şi astăzi la Babadag pentru a verifica măsurile de carantină instituite în Cartierul Bendea şi pentru a participa la acţiunea umanitară prin care s-au distribuit alimente şi prodise igienico-sanitare persoanelor nevoiaşe. De asemenea, angajaţii din Cancelaria Prefectului au sunat cele 107 aflate în carantină pentru a se informa cu privire la condiţiile de cazare şi masă.

Până la data de 22.04.2020 la nivelul județului Tulcea, sunt înregistrate 475 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, în creștere față de ziua precedentă când au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 8 persoane si au intrat un număr de 21 persoane. Până la data de 22 aprilie 2020 au ieșit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 3784 de persoane.

De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 107 persoane. Până la data de 22 aprilie 2020 au ieşit din perioada de carantină 412 persoane.  Numărul total de paturi din centrele de carantină este de 426, din care disponibile 278.

De asemenea, până la această dată au fost testate 547 de persoane, 134 persoane fiind testate ieri 21.04.2020, cele mai multe de la începutul activităţii laboratorului din cadrul DSVSA Tulcea. Din cele 547 de persoane testate până în prezent au fost confirmate 37 persoane au fost internate pentru a primi tratament. Nu a fost înregistrat niciun deces, 27 de persoane fiind încă internate iar 10 persoane fiind declarate vindecate şi au fost externate.

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, pana în data de astăzi 22 aprilie 2020 s-au efectuat controale la 192 locuinte, din care la 165 locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 27 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 629 persoane, dintre acestea 536 de către lucrători ai Poliţiei şi 93 de către lucrători ai Jandarmeriei.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Tulcea, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranţă publică, acționează permanent în teren atât pentru asigurarea respectării restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare cât şi pentru prevenirea și combaterea criminalității.

În urma efectuării acestor acţiuni privind respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare emise de Guvernul României a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 64 de sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 20.04.2020, 64 sancțiuni contravenționale de către lucrători ai Poliţiei şi 0 sancțiuni contravenționale de către lucrători ai Jandarmeriei în valoare totală de 190.500 lei, din care 190.500 lei aplicate de poliţişti si 0 lei sanctiuni aplicate de Jandarmerie. Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat un număr de 3.179 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 8.947.864 lei.

Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde la care puteţi primi informații despre situațiile legate de COVID-19. Programul de funcționare al liniei verde este de zilnic, între orele 08:00 si 23:00. Tulcenii sunt rugați să apeleze numărul unic de  urgență 112 doar pentru situații de urgență!

Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns