reportaj • Delta Dunării News

Data stelară, 20 aprilie 2018, ora 19/40 Am plecat cu mult spre seară de la Tulcea… . O oră și un pic până la Crișan a trecut pe nesimțite mai ales că am avut cu ce ne ocupa timpul, în afara contemplatului apusului de soare pe Dunăre, ceea ce de fiecare dată te face un pic melancolic dar întunericul te trezește la realitate, căci n-are sentimente, iar pe apă este destul de periculos. În fine, am ajuns cu bine și am înnoptat la gazdele noastre primitoare după o scrumbie la grătar, de bun venit. A doua zi, cu bagaje sumare, am pornit spre Sulina cu gândul de a petrece câteva ore în orășelul din Deltă cu farmecul lui aparte. Aici, cei câțiva turiști pierdeau timpul alene pe faleză cu câte o băutură în mână și ceva de ronțăit, mai toate cumpărate de la magazinele din zonă căci restaurantele erau închise și se forfotea de zor la pregătirea acestora pentru festivalul de săptămâna viitoare, de 1 mai: Festivalul Scrumbiei - ediția a doua. Un pic dezamăgiți de sorocul cârciumilor pentru că nici pe plajă nu era ceva deschis cu de-ale gurii am hotărât să mergem în plimbare spre Letea. Traseul pleacă de pe malul stâng al Sulinei-Canalul Cardon-Canalul Bărbosu-Canalul Letea și se termină la micul ponton de acostare ce deservește izolata comunitate. La intrare, strâmba plăcuță bilingvă străjuită de câteva vaci costelive după iarna lungă, parcă anunța lipsa prezenței umane pe ulițele de nisip fin. Două prăvălii sunt în localitate și ambele erau bine păzite de lacătele pe jumătate ruginite. Păcat, pentru că ceva rece ar fi fost mai mult decât binevenit! Cu ultimele resurse energetice, și acelea uscate de soarele puternic, ne-am îndreptat parcă în reluare spre barca acostată la ponton. Nici vorbă de vizitat pădurea celebră! În atari condiții nu-ți mai rămâne decât să faci cale-n toarsă după ce ai băut și ultimele picături clocite din recipientele lăsate neglijent la soare. Dar, cine ar fi anticipat!? Bun, am pornit motorul înapoi spre Crișan, la tabăra de bază, dar splendoarea canalului Madgearu ne-a făcut să uităm de neajunsuri și să ne bucurăm în continuare de chemarea captivantă a peisajului. Ba, chiar și de părăsitul și dezgolitul foișor de observație - relicvă a unor vremuri ce parcă nu au existat; situat lângă fratele său mai mic, născut, de data acesta, din fonduri UE. Dar, de ce? Nu poți să nu te întrebi văzând o altă platformă betonată în mijlocul a ceea ce se presupune că este rezervație. Știe cineva pentru care motiv s-a mai construit ceva cu aceiași destinație, mai mic și mai fără noimă, în loc să se repare acela vechi!? Sunt sigur că da! În fine, este prea frumos aici ca să pierzi momentele cu astfel de reflecții… . Ultima zi de excursie ne-a adus bucuria traseului de întoarcere prin baltă, pe la Mila 23. Cu cât ne apropiam mai mult parcă se înmulțeau și petele albe ce, de aproape, au început să se transforme în lebede. Și erau cu sutele. Intrând pe Șontea nu poți să nu remarci vița sălbatică care copleșește tot peisajul dar și sălciile rupte de furtunile de astă vară…, furtuni ce se vor întoarce, cu siguranță, modelând natura după voie, recreând an după an ciclul vieții… . George Dunăreanu