Tânără de 19 ani venită din Germania internată la Tulcea
Ieri seară(n.n.), marți, 17.03.2020, o persoană de sex feminin în vârstă de 19 de ani, revenită ieri din Germania și care se afla în autoizolare la domiciliu, a solicitat suport medical pentru că acuza o stare febrilă.
Aceasta a fost transportată cu izoleta la UPU a Spitalului Județean Tulcea pentru recoltare de probe.
Potrivit procedurii, deoarece nu prezintă și alte afecțiuni cronice, după recoltarea probelor persoana poate fi internată la salonul special amenajat la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Tulcea, până la primirea rezultatelor primei testări.
Alte informații de interes pentru publicul larg vă vor fi aduse la cunoștință pe canalele oficiale, în cel mai scurt timp, și difuzate prin intermediul acestei pagini.
Precizează comunicatul instituției Prefectului-Județul Tulcea.
(G.D.)