Tulcea. Ceremonial de ziua pompierilor
Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a avut loc un scurt ceremonial militar cu ocazia zilei de 13 Septembrie 2020 – Ziua Pompierilor din România.
Pentru eforturile depuse și rezultatele deosebite obținute în domeniile lor specifice de activitate, au fost avansați doi ofițeri și patru subofițeri în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim pentru avansare la termen.
Au fost acordate totodată diplome de merit cadrelor militare care s-au evidențiat în activitatea lor profesională prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
De asemenea, s-a dat citire mesajului aniversar transmis de către inspectorul general al IGSU, general de brigadă Dan-Paul Iamandi, în fața întregului personal prezent la activitate, se precizează în comunicatul ISU Tulcea.
G.D.