Politică/Administrație

Tulcea. Primarul Ștefan Ilie a lansat inițiativa pentru Zaghen

Aflat la ieșirea spre Murighiol din orașul Tulcea, Polderul Zaghen are o istorie aproape de sine stătătoare.

Acesta caracterizează o zonă umedă formată din japșe și canale care, în trecut, asigurau necesarul de pește pentru o parte dintre riveranii acesteia.

În anul 1972 s-a propus un proiect de transformare a polderului într-o zonă turistică locală, cu facilități de cazare și de petrecere a timpului liber. Proiectul a fost reluat în anul 2013 de către edilii tulceni și s-a concretizat în lucrări de ecologizare a celor 220 de hectare având ca obiectiv Conservarea diversităţii biologice, a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică.

În condițiile actuale, după ce perioada de 5 ani a proiectului s-a scurs, primarul Ștefan Ilie propune constituirea Grupului de Inițiativă pentru Zaghen.

„Prin inițierea acestui Grup, ne-am propus să valorificăm potențialul ecologic, turistic, economic și sportiv al zonei, având ca obiectiv principal construirea în proximitatea lacului Zaghen a canalului olimpic de canotaj ,,Ivan Patzaichin”.
Ideea realizării canalului olimpic la Zaghen s-a născut din frustrarea lui Ivan Patzaichin de a nu fi avut, nicăieri în România, o “pistă” de concurs care să fie compatibilă cu cele pe care se desfășurau competițiile mari. Nici ca sportiv și nici ca antrenor nu a putut să beneficieze de un spațiu în care condițiile de antrenament să fie echivalente celor de la Olimpiade sau Mondiale. De aceea, a fost încântat când am identificat această zonă, în arealul Zaghenului, cu un potențial excelent, care ar putea să îmbogățească zestrea Municipiului Tulcea.” Teodor Frolu, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Acest proiect de dezvoltare și infrastructură, mai ales dacă își asumă o dimensiune ecologică și păstrarea echilibrului natural, va reprezenta pentru oraș un plus de valoare economică și turistică”, a postat acesta pe pagina sa de socializare.

Ovidiu Ghionu

foto: Ștefan Ilie

Lasă un răspuns